Boala tuturor, grija nimănui
Pastila de după 15 noiembrie 2009 Niciun comentariu la Boala tuturor, grija nimănui 2Căldura și mirosurile mă copleșesc. În jurul meu sînt tot felul de oameni, fiecare cu altă activitate pentru cãlãtoria de o oră jumătate. M-am trezit de dimineață pentru că i-am promis bunicăi. Doar pentru ea fac drumul asta, încerc să-mi calmez stomacul întors pe dos de serpentine și psihicul atît de obosit după doar patru ore de somn.
După cele mai lungi minute din viața mea am poposit în sfîrșit pe pămînt cunoscut. Împleticindu-mă printre pași am reușit să merg cîteva sute de metri pînă m-a luat un nene în mașina lui și m-a dus aproape de casa bătrînească. Mă uitam la el și mă gîndeam ca în orice altă parte nu ar fi fost dispus nimeni să îmi ușureze drumul, sau să-mi ofere companie. Poate doar un șofer de tir, dar nu, mulțumesc.
Bălan a lătrat la mine de cum m-a văzut și m-a făcut să-mi dau seama că a trecut ceva vreme de cînd am fost ultima oară la țara. În capătul mesei stătea preotul, cu sacoșa plină de prosoape și colaci, la masă alte zeci de oameni. Alegerea noului președinte era prima temă pe lista discuțiilor, urmată imediat de noua gripă „aviară”.
Mi-am ridicat sprînceana și mi-am dat seama ce simple sînt lucrurile în ochii lor. Fără măști, fără isterie, porcina e aviară și toți beau din același pahar, ce trece din mînă în mînă. Printre sarmale și bucăți de chec, rîsetele erau în toi și riscul de îmbolnăvire maxim. Puțini tremurau la auzirea noului pericol. Printre ei și mătușa mea care s-a ferit cînd m-am apropiat de ea. Am intrat în casă debusolată, direct la bunica și am luat-o în brațe. Pentru ea eram nepoata ei și atît. Nu o posibilă purtătoare de pandemie.
Gianina PETRUCĂ
Adaugă un comentariu