Dresați cu prăjituri

Rețelele sociale au monopol asupra timpului nostru și, prin sistemul de recompense pe care se bazează, ne modifică felul în care ne raportăm la lumea din jur. Postezi ceva și în cîteva secunde începi să primești like-uri și comentarii, lucru care oferă plăcere și te dresează, în timp, să vrei să postezi mai mult pentru sentimentul de validare oferit de rețea prin ceilalți utilizatori, care așteaptă același lucru. Apoi, prin comportamentul tău online, rețelele învață despre tine, ca să-ți ofere înapoi conținut personalizat prin reclame la diverse produse și, în perioade electorale, la diverși politicieni sau curente de gîndire. Un caz concret în sensul ăsta e exemplificat în filmul Brexit – The Uncivil War (2019, 92 minute), legat de cum a fost influențat referendumul din 2016 tocmai folosind acest tip de microtargetare.

În cartea sa, „10 Arguments for Deleting Your Social Media Accounts Right Now” (en: „10 motive să-ți ștergi chiar acum conturile de social media”), Jaron Lanier argumentează, printre altele, că rețelele sociale scot ce-i mai rău din oameni, fac politica să pară ceva înfricoșător, ne păcălesc cu iluzii de succes și popularitate, ne influențează relația cu adevărul, ne fac să fim mai disociați de cei din jur, chiar și sub iluzia conectivității și ne influențează deciziile prin reclame targetate. Și asta vine de la unul dintre băieții deștepți din Silicon Valley, Lanier fiind pionier în domeniul realității virtuale, nu vreun platpămîntist cu folie de staniol pe cap. Ideile sale sînt susținute și de Chamath Palihapitiya, senior executive Facebook în anii de început ai companiei, care spune că „buclele de feedback bazat pe dopamină pe care le-am creat distrug felul în care funcționează societatea”.

O altă consecință a modificării felului în care consumăm informația din cauza internetului e că, în loc să devenim mai inteligenți odată cu progresul, tindem să devenim mai proști, sau cel puțin mai goi de conținut. Cînd totul e la un click distanță și putem accesa orice informație în cîteva secunde, nu mai avem răbdarea să citim dinainte, știind că putem oricînd căuta ceva cînd avem nevoie. Și gîndim tot mai mult în hyperlinks, nu avem răbdare să citim ceva pînă la capăt că sărim la altceva și așa mai departe. Cînd consumăm media, dacă nu sîntem captați din primele secunde, dacă cîrligul aruncat de conținutul pe care vrem să-l consumăm nu e aruncat destul de devreme, ne pierdem imediat interesul.

Fie că vrem să recunoaștem asta sau nu, internetul e ca un drog. Există studii care arată că dependenții de internet au aceleași regiuni ale creierului afectate ca cei dependenți de substanțe. Petrecem tot mai mult timp aici pentru recompensa rapidă, pentru distracțiile la orice pas, care ne scutesc de plictiseală sau de gîndul îngrozitor că avem lucruri mai serioase de făcut și, fără să ne dăm seama, ni se diminuează puterea de concentrare. Acum, să citești o carte, să încerci să înveți ceva nou, cum ar fi să cînți la un instrument, sau să termini un proiect care în mod normal ți-ar lua două-trei ore e întrerupt de zeci de pauze online inutile și care rup concentrarea.

Dacă reușești să te deconectezi puțin, în scurt timp realizezi că pierdeai ore importante din viață, pe care le-ai fi putut petrece într-un mod productiv, citind, învățînd sau fiind cu prietenii sau familia, urmărind cele mai triviale clipuri, discuții, gifuri și așa mai departe.

Cineva a ajuns la un moment dat la concluzia că pe internet noi sîntem produsul. Între timp, megacorporațiile digitale și-au dat seama că produsul poate fi îmbunătățit în propriul interes, așa cum recoltele sînt îmbunătățite prin organisme modificate genetic, și ne-au dat cookies.