Fantomă, caut psiholog
Mai plați ca ecranul 15 noiembrie 2009 Niciun comentariu la Fantomă, caut psiholog 0Dacă vreodată s-a îndoit cineva de existența vieții de după moarte, trebuie doar să schimbe pe canalul Discovery, vineri seara după ora 22:00. Va fi sfâtuit să nu se uite la TV cu lumina stinsă și singur în cameră, iar emisiunea care se va perinda pe micul ecran îi va da fiori cu „poveștile adevărate despre fenomene paranormale, relatate chiar de către cei care le-au trăit”.
Realizatorii își fac curaj să ancheteze fel și fel de apariții cărora un om normal nu le găsește explicații. Emisiunea se numește „Fenomene stranii” și, pe lîngă faptul că prezintă personaje fictive, nu e deranjată niciodată de entități în direct. Totuși, nu trebuie văzută imediat asemănarea cu emisiunile domnului Dan Diaconescu și cu paharul aruncat din senin dinspre sobă.
Emisiunea e menită să sperie, dar o face într-un mod haios. Aceste apariții au loc în Statele Unite, pe tărîmul binecuvîntat, în cartiere care sunt declarate bîntuite sau, rareori, în Marea Britanie. Atunci începem să ne întrebăm de ce nu vin fantomele și la noi în România. Poate de frică să nu fie ele bîntuite de aparițiile stranii de pe la noi, respectiv de stafiile noastre de prin stațiile de metrou bucureștene.
Au dovezi bine venite, poze neclare și reconstituiri care par uneori a fi desene animate.
Ciu-dat e că multe dintre personajele care iau parte la prezentarea sta-fiilor sunt rănite sau bruscate, dar nu au nici un semn cu care să se laude. Cum au rezistat? Nu putem ști. Dar, de sub umbră, au mai mult curaj să vorbescă despre nefericirile care s-au întîmplat în casele lor.
Dacă rezolvarea nu vine din partea clarvăzătorilor, care se manifestă mai urît decît vizitatorii de pe cealaltă lume, unii dintre martori apelează chiar și la doctori psihiatri sau la preoți. Uneori, fac mai rău și entitățile devin mult mai „agitate”, iar ei trebuie să lase totul baltă, să-și ia catrafusele și să se mute în alte case. Cîte probleme își fac ei și cît de dramatică devine situația, nu știm. Rămîn, însă, bîntuiți pe viață și la un moment dat se obișnuiesc cu ideea.
Alexandra ȘANDRU
Adaugă un comentariu