Spune-mi ce-mi place!

Pastila de după Niciun comentariu la Spune-mi ce-mi place! 34

Nu-mi amintesc cu exactitate ce voiam să mă fac atunci cînd eram mică. Probabil nedumerirea asta apare și pentru că, de-a lungul anilor, mi-am dorit atît de multe lucruri încît nici eu nu mai știam cu adevărat ce-mi place. Ba eram medic stomatolog și reparam dinții inexistenți ai ursuleților de pluș, ba eram designer și-i dădeam mamei ordine despre cum să croiască rochițe pentru păpuși. Ideea e că atunci cînd eram mică îmi lăsam „cariera” să se stingă de la sine. Atunci cînd mă plictiseam de carii, treceam la rochii, dacă și ele deveneau anoste, mă metamorfozam în bucătar și tot așa, niciodată nu făceam ceva într-atît de mult încît să ajung să-l disprețuiesc.

Am crescut însă și mi-am implantat în cap ideea că dacă-mi place să fac ceva, voi face sacrificii pentru acel ceva. Nu mai știu, totuși, dacă pe parcursul drumului de pînă acum (destul de scurt, de altfel), am rămas „îndrăgostită” de ceea ce făceam sau pur și simplu am fost orbită, iar acum sînt pusă la zid de mine însumi pentru că nu mai știu să fac nimic altceva. Îmi șoptesc singură în ureche că pentru a fi „cea mai bună” trebuie să cad, să-mi julesc genunchii, să ascult ce au alții de zis despre ceea ce fac, să-mi notez cum pot face mai bine, să mă tăvălesc în tot felul de insulte doar ca mai apoi să fiu mai puternică decît eram înainte.

Strategia asta a funcționat pentru ceva timp, dar a devenit din ce în ce mai obositor, iar acum , uitîndu-mă în urmă și amintindu-mi de ce fel de copil eram, îmi lipsesc sincer egoismul și narcisismul de odinioară. Simt că m-am lăsat înspăimîntată de mine însumi și am renunțat la a mai încerca alte mii de lucruri pe lîngă cel pe care-l fac în fiecare zi. M-am încorsetat într-o rutină care mă ține strîns, iar atunci cînd încerc să mai dau drumul strînsorii și să iau o gură de aer mă simt atît de vinovată încît în secundele imediat următoare îmi înfășor corsetul de două ori mai strîns în jurul vieții mele monotone.

Sursa foto

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top