Un soi de nebunie combinată cu ironie

„Toată lumea are cîte o pasăre pe creier, dar tu, Andreea, ai avut o colivie!”, mi-a spus mama acum ceva timp, rîzînd de mine. Nici ea nu știe cui îi semăn. Pe la patru ani aveam o colecție de 14 rujuri, pe care le aranjam într-un șir pe pat. Mă dădeam cu cîte unul în fiecare zi; nici mamaia nu era așa de gătită cum eram eu și, vorba aia, ea e o doamnă și o cucoană. Pe la șapte ani am dezvoltat o pasiune pentru șosete. Îmi puneam cîte 20 într-un picior, iar în celălalt aveam doar una. Fiindcă îmi era frig, pe jumătate mă lipeam atît de tare de calorifer, încît aproape că păream legată cu lanțuri de el. Mersul nu îmi era ușor – țopăiam într-un picior, de parcă aș fi fost un cangur șchiop.

La un moment dat, coloarea mov îmi provoca greață. Îmi amintesc că am fost odată cu mama la doctor. Am intrat plină de curaj în cabinet, dar cînd am văzut pătura într-o nuanță asemănătoare cu a vacii Milka stomacul mi-a luat-o razna. Simțeam cum mațele dansează cazacioc în burtă sau frămîntă aluat pentru plăcinte. Mai departe se înțelege: am vărsat. Probabil că deja ești de acord cu mama – eu chiar aveam o colivie.

Acum, vreo 12 ani mai tîrziu, pot să spun că m-am maturizat, pe de o parte, însă pe de cealaltă, cred cu tărie că am reușit să îmi mai achiziționez o cușcă pentru păsări. Uneori, mă comport de parcă mi-aș fi mîncat creierul. Dar nu simplu, ci cu garnitură de simț al realității, presărat cu sos de infantilitate picantă. Nebunii din acelea pe care le aveam cînd eram mică acum îmi vin mai rar, de obicei cînd începe noul an școlar, acum universitar, și cînd sînt prea obosită. Eram cunoscută pentru felul în care mi se manifestau ciudățeniile. Acum lumea mă cunoaște după voce, că doar seamănă cu a Doctoriței Plușica. „Lasă, că vezi tu cînd copiii tîi se vor uita la desene animate dublate de mine!”, le zic eu ca să mă apăr. Colegii de redacție recunosc textele mele după cît de multe detalii despre haine ofer. Ce să fac, dacă-mi place?

Nu sînt vreo lumină pe această planetă, deși dacă mă întrebi asta ziua, pînă pe la ora 20.00, ți-aș răspunde că-s perfectă. Meh, om și eu. Sincer, tare-s curioasă ce soi de pasăre colibri mă vizetează la anul, în toamnă. Colorată și cu stil, exact cum îmi place.

Stai, înaripato, unde te grăbești așa? De-abia-i mai…

de Andreea CIBOTARIU

Sursa foto