Presa, pe muchie de cuțit.

Mai avem răbdare? Cum se vede presa locală de la București? Asta este întrebarea care mi-a fost adresată. O întrebare simplă dar, în pornirea de a răspunde cît mai prompt (și, ca la jocurile TV, fără prea mult timp de gîndire), m-am lovit de o problemă: ce se vede din presa locală de la București? O imagine neclară, încă în ceață, mai degrabă o siluetă, decît un contur clar.

Adevărul este că presa locală nu (prea) se vede. Cauzele sînt istorice, nu de moment și țin de economic, de politic, de mentalități, de oameni, de comoditate și iar de economic. Pentru că totul se reduce la bani.

Concluziile sînt dureroase, cu atît mai mult cu cît, în parte din cazuri, starea de fapt este reprezentativă pentru întreaga presă, nu numai pentru ce se întîmplă la nivel local.

Ce văd:
1. Că publicațiile locale se închid una după alta. Este normal, ați putea spune, dacă este vorba de ziarul vreunui politician sau mahăr local. Dar cînd ArboMedia, care nu are interese politice, ci doar economice, renunță la titluri, situația este îngrijorătoare.
2. Văd orgolii fără sens, care fac imposibilă solidaritatea la nivel local (poate una din căile de a supraviețui economic).
3. Că primarii, consilierii și oamenii de afaceri nu fac diferența între un jurnalist și un activist.
4. Că jurnaliștii nu se străduiesc îndeajuns să le explice această diferență.
5. Că singurele materiale care răzbat din local în presa națională sunt accidentele (interesante de la trei victime în sus) și crimele sau conflictele fratricide din nu știu ce cătun.
6. Văd (chiar cunosc) ziariști extraordinari care lucrează în presa locală, dar care acceptă, tacit, prea mult(e).

Supraviețuirea în presă pornește de la o premisă de bază: creați dependență cititorilor! Un ziar susținut de cititori este un învingător. Un ziar supus patronatului și intereselor economice este vulnerabil.

Un ziar orientat către cititori este un ziar de forță. Pentru că publicul nu e prost. Deloc. Înțelege. Își dă seama dacă articolul este scris pentru patron, pentru clientul de publicitate, pentru consilierul local sau pentru interesul meschin al jurnalistului de a mînca un prînz gratis la hotelul din centru. De ce să mai cumperi un ziar, mai ales acum, în criză, dacă oricum nu scrie pentru tine?

Ziariștii locali își încearcă norocul de multe ori la București. Și asta văd, am uitat să menționez mai sus. Dar aici situația se repetă, însă la scară: interesele sunt și mai mari, presiunile sînt sufocante, banul și clientul contează, iar cititorul este în planul doi. Premisa de care vorbeam – creați dependență cititorilor – nu a fost abandonată acum, în criză, ci a fost pierdută pe drum, în ultimii ani.

Sună apocaliptic? E doar o diagnoză la prima vedere. Criza politică a ultimilor ani a fost dublată de o criză economică. Presa este pe muchie de cuțit. Toată presa, locală și națională. Și îmi place să cred că, dacă vom trece hopul, vom întrezări o luminiță. Întrebarea este: mai avem răbdare?

Petrișor OBAE