Să fie cu noroc, zic

Totul a venit prea din scurt și m-a luat prea pe nepregătite, aș zice. Și sînt atît de neexperimentată în acest domeniu încît, deși am 19 ani, nu m-am implicat niciodată în așa ceva, iar cînd vine vorba de politic, lipsa de interes e, în general, cunoscută la cei de vîrsta mea.

Însă de data aceasta ceva s-a schimbat. Am văzut lunile astea la televizor, pe internet, chiar și pe străzi, toată zarva provocată de așa-zișii „oameni politici” și de „marionetele” pe care le controlează ei. Poate că nici cu ocazia asta nu mă făceam văzută, dar pe baza unor discuții mai aprinse cu anumite persoane mai în vîrstă, satisfăcute de tot ceea ce li se oferă și nu numai, mi-am propus să fac pasul acesta.

Nu mă deranjează că unii oameni au rămas cu ideile lor de acum 30 de ani, că pînă la urmă niciunul dintre noi nu știe ce va aduce ziua de mîine, însă ce mă supără cel mai mult este că, deși ei și-au trăit viața atunci, continuă s-o trăiască și pe-a noastră acum. Fac asta pentru că poate chiar ștampila mea va face diferența.

Țin minte că ai mei mă luau mereu cu ei la secție, iar eu îi așteptam afară nerăbdătoare să-i întreb: „Și ce ați ales?”. Cum se face că de fiecare dată primeam același răspuns – „Ce-i mai bine, Beatrice.” Și iată că am ajuns la vîrsta în care „responsabilitatea” cade și pe umerii mei. O fac pentru mine sau, cel puțin, pentru a încerca să schimb ceva. Sînt oarecum entuziasmată, dar mai mult interesată de rezultatele alegerilor și impactul ștampilei mele.

O să merg pentru viitorul meu. Oamenii pleacă să-și caute o viață mai bună sau un salariu mai bun, dar eu nu vreau să fiu nevoită să-mi părăsesc țara pentru o sumă de bani. Nu vreau să ajung să plec de lîngă familie. Am șansa să merg să pun ștampila pe buletin și o să o fac cu același entuziasm cu care îmi așteptam părinții cînd eram mai mică.

de Beatrice Țîbîrnea

Sursa foto