„Noi sîntem (totuși) români”

Ziua de 1 Decembrie pare să aibă ceva în comun cu sentimentele patrio­tice ale multor români. E de cele mai multe ori friguroasă și în­tu­ne­cată, ploioasă sau chiar cu burniță. Tot așa și patriotismul e adeseori în­tu­necat de tot felul de motive. Știm că mul­tor români care trăiesc peste gra­ni­ță le e uneori dificil să-și declare cu se­ninătate originea, pentru că imagi­nea românilor nu e totdeauna bună aco­lo și pentru că în ultimele decenii, nu prea avem (sau nu prea știm) cu ce să ne lăudăm, ca nație.

De aceea, pa­triotismul nostru, în loc să fie lu­mi­nos, e mai degrabă dureros.

Tot atît de dureros pe cît a fost ultimul meci important al echipei naționale de fotbal, cu Serbia, de care nici nu vrem să ne mai amintim. Desigur, mai există din aceia care clamează „noi sîntem români” și care cred că asta e o virtute în sine.

Adesea dăm exemplul american drept model de patriotism autentic. Ei bine, am descoperit că există ame­ri­cani care atunci cînd aud imnul chiar și la televizor, se ridică în pi­cioa­re și duc mîna la inimă. La noi așa ceva ar părea absolut ridicol. La ei nu, pentru că patriotismul lor indi­vi­­­dual e legat de simbolurile oficiale și colective. Ei n-au fost niciodată obligați să sărbătorească zile cu sem­ni­­ficații deturnate. Nouă în schimb, în ultimii ani ai comunismului, ziua de 23 August ne era „livrată” de regimul comunist drept ziua „revo­lu­ției de eliberare socială și natională an­tifascistă si antiimperialistă”. Ne-am format reflexul de a considera tot ce e oficial drept formal, obligatoriu și neplăcut.

„Românii au săr­bătorit-o mai degrabă sub semnul dez­binării”

Pe atunci, oamenii nu simțeau semni­ficația zilei dar profitau de vremea caldă pentru a merge în excursii sau la picnic. Astăzi sărbătoarea e în iarnă dar ar trebui să-i apreciem semnificația: marea unire. Putem pretin­de însă acest lucru și ce­tă­țe­ni­lor români de etnie maghiară, mai ales că ani la rînd, chiar și românii au săr­bătorit-o mai degrabă sub semnul dez­binării, cu huiduieli sau ceremo­nii paralele? Parcă în ultimii ani săr­bătoarea a fost mai liniștită iar pa­ra­dele militare, ceva mai spectaculoase (în special dacă cețurile specifice datei n-au împiedicat demon­stra­­țiile aeriene).

Poate ar trebui să știm că 1 de­cem­brie este și ziua națională a Re­pu­blicii Centrafricane, o țară des­pre care singurul lucru mai cu­nos­cut este că a fost condusă de bu­nul prieten al lui Nicolae Ceaușescu, Jean–Bédel Bokassa – dictatorul ca­re s-a declarat împărat (ulterior acu­zat printre altele și de caniba­lism). O țară încă instabilă și bîntuită de grupuri de rebeli înarmați. Am pu­tea fi bucuroși măcar și pentru faptul că nu sîntem în situația de a sărbători ziua de 1 Decembrie în cal­i­­tate de cetățeni centrafricani. Noi sîntem (totuși) români.

Andrei MANOLESCU