Și Violeta decide pentru România
Povești fără timbru 7 decembrie 2009 Niciun comentariu la Și Violeta decide pentru România 13Violeta G. s-a stabilit la Paris în 2001. „Ca să pot să ies din casă într-o zi trebuie să stau cuminte cele trei zile care o preced. Ordin de la medic”. Violeta e însărcinată în luna a opta. „Am ținut neapărat să votez și în primul tur al prezidențialelor și în cel de-al doilea”. Volubilă, cu obrajii plini și ochi negri neastîmpărați, simți imediat că e în stare să se urce repede în metroul 10, să schimbe oricîte linii ca să ajungă pînă la capătul Parisului dacă e nevoie sau dacă e convinsă că trebuie.
„Dacă veneam pe la ora prînzului să votez aș fi stat se pare două ceasuri în rînd la Consulat”, se bucură Violeta. Pesemne e cadoul lui Moș Nicolae, să nu stea la rînd: la ora 16, la secția de vot de pe Rue de l’Exposition nu mai e nimeni. „Cariera mea de cetățean român începe bine”, mărturisește tînăra. Pe Valentin, soțul ei, l-a cunoscut la Paris în 2006. De cîțiva ani cei doi organizează împreună cu alți prieteni într-un bar tipic parizian de pe Boul’ Saint Mich’ petreceri incredibile de… Ziua României. „Anul acesta ne-am trezit cu aproape două sute de persoane. Am avut muzică live. Știți ce s-a cîntat? Ciocîrlia…”. La Paris , într-o zi cu nori de plumb și alegeri prezidențiale pentru România, pe îngusta Rue de l’Exposition, banală ca o eșarfă udă uitată la picioarele turnului Eiffel, patriotismul Violetei n-are nimic banal și nimic ridicol. „Am ezitat, e adevărat. Mă reprezintă sau nu mă reprezintă cel pentru care decid să votez astăzi? În primul tur a fost, paradoxal, mai simplu”, recunoaște viitoarea mămică. Și totuși știu că un vot nevalabil nu e o ieșire din situație. Ștampila mea, am apăsat-o adînc”.
Violeta G. e unul dintre cei mai responsabili români pe care mi-a fost dat să-i cunosc și cu siguranță printre puținii care pot rosti fără demagogie sau fandoseală : „E primul meu vot pentru un președinte român și sînt mîndră”.
***
Violeta Grițcan s-a născut în Republica Moldova. Președinta „Asociației studenților moldoveni din Franța” a primit în luna octombrie 2009, la Ambasada României de la Paris, cetățenia română.
Cristina HERMEZIU (Franța)
Adaugă un comentariu