Campania jegului

Vor trebui mulți ani pentru a de­ce­la rațiunile și tainele acestei cam­pa­nii căreia nu-i poate aplica decît o sin­gură etichetă: abjectă. A fost o cam­panie murdară, comparabilă la ni­velul minciunilor și manipulărilor doar cu cea din 1990, o campanie care deja a făcut înconjurul presei și ca­ncelariilor occidentale. Care va ră­mî­ne în manualele de jurnalism și is­to­rie ca exemplu de regres a de­mo­cra­ției. O campanie în care miile de ore de trăncăneală dedicate în principal unor teme false și atacurile cu no­roi extras din canalele dejectoare ale par­­tidelor, au înlocuit dezbaterea ci­vi­­lizată, lupta cavalerească, schimbul de idei și de viziuni.

Păgubit a fost elec­toratul, pus în situația de a vota fie în funcție de manipularea unei păr­ți a media (iată, ne-am întors la sin­tagma anilor ’90), fie ra­por­tîndu-se la ceea ce deja știa despre cei doi can­didați, întărindu-și, de regulă, con­vingerile. Paradoxal, chiar și confruntarea Băses­cu–Geoană s-a plasat în acest tipar. Geoa­nă a confirmat ceea ce deja știau chiar și votanții lui fideli: prostia este nelimitată, iar Bă­ses­cu a fost obligat să jure cu mîna pe Biblie pentru o făcătură a oligarhului Pa­tri­ciu.

Cîteva concluzii se pot des­prin­de la bilanțul campaniei. O bună parte a presei și-a pierdut definitiv onoarea și credibilitatea, mă refer la acei jurna­liș­ti care din motive de mogul, de rate la bancă sau pur și simplu din malformații grave de caracter au ales ca­lea degrandantă a minciunii și intoxi­că­rii cu bună știință. Epi­soa­dele Hayssam, traficul de arme, șan­tajul la președintele ANI și filmu­lețul „palma lui Bă­sescu” sînt doar ja­loa­nele care au mar­cat traseul cu sens unic spre cimitirul deontologiei jurnalistice. Rea­li­tatea Tv, An­te­nele, Gar­dia­nul, Co­tidianul, Ziua sînt pur­tă­toa­rele de fanion. De altfel, ra­por­tul OSCE demonstrează cu cifre ceea ce s-a văzut cu ochiul li­ber: me­dia enu­me­ra­tă mai sus a spus adio echi­distanței și a practicat jur­na­lismul-linsaj la Traian Băsescu pe întreg parcursul campaniei.

A doua concluzie a campaniei se referă la disprețul politicienilor față de simboluri. Deșanțul la Timișoara al Coaliției PSD–PNL a lăsat un gust amar, iar etichetarea ma­ni­fes­tan­ților drept „derbedei” și „naimiti” a fost o nedorită întoarcere în timpurile iliesciene. Fapt care face ca momentul Timișoara să se încadreze în prac­ti­­cile murdare ale campaniei. În sfîrșit, una dintre cele mai grave chestiuni este aceea că în loc să avan­săm în modernism și demo­cra­ție, în loc să încercăm să punem mo­ra­la și virtuțiile la locul cuvenit într-o confruntare electorală, am coborît din­tr-un salt cîteva trepte bune pe scara bunelor practici ale unei Euro­pe în care cu greu am mai merita un loc.

A în­cerca să cîștigi prin mijloace necinstite și nu prin propriile valori este ru­șinos pentru ca înseamnă să negi în­suși sensul democrației. A fost o campanie peste care nu se poate trage oblonul și care impune drastice revizuiri în special pentru presă.

Andreea PORA