Vot cu bătaie lungă

Totul e manipulare. În ultima săptămînă s-a văzut cel mai lim­pe­de că cine a cumpărat mai mulți oameni, a avut mai mult ecou. Nici măcar cine a dat mai mult za­hăr și făină nu l-a adus mai în față. Am furat singuri o victorie chinui­tă a cuiva care, la ora asta, nu se știe clar cine e. Cei mai în vîrstă, cînd îi văd pe încrîncenații care au stat „cu bună credință” ore întregi la vot, îi liniștesc: „nu vine sfîrșitul lumii după alegerile astea”. Dar a bine tot nu e.

Au furat amîndoi cum au știut mai bine, cu o umbrelă, cu niște pixuri, cu promisiuni, amenințări, cu toptanul. Nici cînd Christian Ciocan s-a umflat în pene și a ame­nințat cu închisoarea, nu s-au liniștit. Nu le-au mai dat voie cu au­tocarele, au venit cu mașina mi­că. Populația s-a răzvrătit împotriva opoziției, timișorenii au ieșit în stradă și au simulat o mică revo­lu­ție. Oamenii portocalii s-au bu­cu­rat peste măsură de mișcare și au fost încîntați și de faptul că unii s-au îmbrîncit. Era bine dacă apărea și o victimă, chiar dacă atunci cînd toate s-ar fi încheiat, n-am fi aflat ni­cicum cine a tras în noi.

Am urmărit cu sufletul la gură niște dezbateri aprige între cei doi, i-am văzut cum s-au porcăit, cum au dat vina pe moguli, personaje mitologice, cu coadă și coarne a timpurilor moderne. Am văzut cum „aleșii” au adoptat cele mai mur­dare arme, cum lumea nu se putea abține să nu discute la orice colț de stradă despre politică.

M-am trezit într-o mare portocalie și am privit jubileul oamenilor roșii care nu au avut curaj decît în ul­ti­mul moment să-și recunoască sim­pa­­tia.

Și din toată lupta asta murdară care s-a dat în așa numita campanile electorală, desprindem după frunțile încruntate ale celor care voiau să pună mîna pe putere, că România mai înseamnă ceva pentru unii. Chiar țară de îmbogățire.

Andreea ARCHIP