Vot cu bătaie lungă
Cap în cap 7 decembrie 2009 Niciun comentariu la Vot cu bătaie lungă 0Totul e manipulare. În ultima săptămînă s-a văzut cel mai limpede că cine a cumpărat mai mulți oameni, a avut mai mult ecou. Nici măcar cine a dat mai mult zahăr și făină nu l-a adus mai în față. Am furat singuri o victorie chinuită a cuiva care, la ora asta, nu se știe clar cine e. Cei mai în vîrstă, cînd îi văd pe încrîncenații care au stat „cu bună credință” ore întregi la vot, îi liniștesc: „nu vine sfîrșitul lumii după alegerile astea”. Dar a bine tot nu e.
Au furat amîndoi cum au știut mai bine, cu o umbrelă, cu niște pixuri, cu promisiuni, amenințări, cu toptanul. Nici cînd Christian Ciocan s-a umflat în pene și a amenințat cu închisoarea, nu s-au liniștit. Nu le-au mai dat voie cu autocarele, au venit cu mașina mică. Populația s-a răzvrătit împotriva opoziției, timișorenii au ieșit în stradă și au simulat o mică revoluție. Oamenii portocalii s-au bucurat peste măsură de mișcare și au fost încîntați și de faptul că unii s-au îmbrîncit. Era bine dacă apărea și o victimă, chiar dacă atunci cînd toate s-ar fi încheiat, n-am fi aflat nicicum cine a tras în noi.
Am urmărit cu sufletul la gură niște dezbateri aprige între cei doi, i-am văzut cum s-au porcăit, cum au dat vina pe moguli, personaje mitologice, cu coadă și coarne a timpurilor moderne. Am văzut cum „aleșii” au adoptat cele mai murdare arme, cum lumea nu se putea abține să nu discute la orice colț de stradă despre politică.
M-am trezit într-o mare portocalie și am privit jubileul oamenilor roșii care nu au avut curaj decît în ultimul moment să-și recunoască simpatia.
Și din toată lupta asta murdară care s-a dat în așa numita campanile electorală, desprindem după frunțile încruntate ale celor care voiau să pună mîna pe putere, că România mai înseamnă ceva pentru unii. Chiar țară de îmbogățire.
Andreea ARCHIP
Adaugă un comentariu