Dintre litere au ieșit scîntei
Șoc-șoc-groază! 7 decembrie 2009 Niciun comentariu la Dintre litere au ieșit scîntei 1Își prinde părul cu o clamă, își aranjează bluza cu decolteu și o ia la braț pe prietena ei blondă – „hai fată să vedem cît de frumoase-s alea”, îi spune tînăra cu fusta cu cîteva numere mai mică. Pe tocuri indecent de înalte și cu un mers ca în Vrăjitorul din Oz, domnișoarele se îndreaptă spre scena din clubul Kush pentru a vedea pretendentele la titlul de Miss Boboc al Facultății de Litere cu speranța că, dacă nu sînt mai deștepte decît ele, măcar să fie mai frumoase.
Ca la o execuție publică – unde oamenii se uită la inculpatul care urmează să-și primească pedeapsa capitală – jumătate din cei prezenți în sală își aruncă privirea, își contorsionează gîtul, numai să le vadă pe tinerele de pe scenă. Iar pentru cei care nu au mai avut loc nici lîngă balustradă, au așteptat să primească primele exit – poll-uri din partea prietenilor mai ageri. „Băi, să o vezi pe aia blondă cum merge!”, exclamă vădit emoționat un student.
„Cum ți se par candidatele, tu de ce nu participi? Să știi că le-ai da clasă la toate”, îi spune Cristi unei domnișoare singure. Cu zîmbete șirete, privirea-i ageră și fraze scoase din cîntecele lui Tudor Chirilă, încearcă să o cucerească pe studenta din anul întîi, nu de alta, dar prietenul lui i-a spus răspicat „măcar să te vezi cu o fată, decît să dai opt lei pe o doză de Carlsberg”. Și cum i-a stricat planul de seară, l-a rugat frumos să se ducă să verifice butoaiele formației Sistem să vadă de nu cumva sînt pline cu bere.
După concursul cu pricina, cea mai „verde” formație din România a venit pe scenă și și-a început concertul cu un mic moment solemn în care i-a îndemnat pe cei prezenți la păstrarea mediului cît mai curat și frumos. Prima reacție – un tînăr a înțeles că trebuie să-și ia cu el acasă dozele consumate, ca să păstreze curățenia.
Chiar dacă Alexandra Ungureanu nu a venit la Iași, vocea Andreei i-a făcut pe toți să fredoneze melodiile Sistemului. Pentru ca să fie siguri că vor ieși scîntei în seara cu pricina, băieții au adus și două polizoare pe care le-au folosit, culmea, fără nici o cască de protecție, spre suferința unei domnișoare impacientate de „flăcările care ies din butoaie”.
George GURESCU
Adaugă un comentariu