Basmul de a doua zi

Pastila de după Niciun comentariu la Basmul de a doua zi 1

În primul rînd vreau să mul­țu­mesc tuturor celor care au crezut în mi­ne, „Mihaela, dragostea mea”, „es­te victoria lui Crin, în aceeași măsură cum este victoria mea”. În continu­a­re, voi face dansul victoriei și voi țipa în fața camerelor de luat vederi „Îm­pre­ună am învins!”. Vă rog, nu rîdeți de mine, că așa se face și în Occident, vă spun eu pentru că am fost am­ba­sa­dor în SUA și așa se procedează cînd se află rezultatele.

Din păcate, așa s-o fi făcînd în stră­inătate, dar la ei sondajele încă sînt bune și oamenii nu se culcă pe-o ureche de îndată ce au auzit basmul spus de Scufița Roșie. Ei vor să afle ce-a făcut și Scufița Albastră, îna­inte să înfulece cozonacul din coș. Fostul vi­i­tor președinte al României a avut unul din cele mai scurte mandate la Cot­roceni, de doar cîteva ore.

Însă, dacă tot am adormit, visînd că el îmi va fi „șefu’”, ar fi fost bine dacă m-aș fi trezit fix peste alți cinci ani. „România bunului simț” aș simți-o pînă în măduva oaselor. Corupție? Nici vorbă, ba mai mult am fi avut cea mai performantă justiție de pînă acum. Ni­meni nu ar mai fura nimic, iar fondurile Uniunii Europene nu ar fi fost cheltuite în nici un caz pe au­tos­trăzi suspendate sau subterane con­­struite de Marian Vanghelie, pe persoană fi­­zică. În economie nu ar mai fi nici o privatizare pusă sub sem­nul întrebării (în caz că vor mai fi com­­panii aflate în pat­rimoniul statului), iar petrolul din apropierea In­su­lei Șer­­pilor ne-ar fi ajutat să devenim mai puternici decît Du­ba­iul.

Din vis m-am trezit prea repede, iar Geoană nu a reușit încă să capete bu­nul simț promis. Nici măcar nu a apucat să audă povestea pînă la sfîrșit, iar acum încă mai crede că Bunicuța îl va aștepta în cabana din pădure, noaptea tîrziu.

George GURESCU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top