Moș Ion Roată n-a dat examene

Am fi uitat prenumele lui Cuza dacă în Iași nu ar fi existat o universitate care îi poartă numele. Poate ne-am fi amintit doar imaginea din manualele de istorie din generală, care ni-l înfățișau drept un boier cu cioc, mîndru. Cei mai silitori din­­tre noi se poate să fi ținut min­te și titlul povestioarei hazoase, numite „Moș Ion Roată și Unirea”, dar nu și tîlcul ei. Doar la capacitate am scos de la gleznă o fițuică care ne explica ce le­gă­tură are cu Unirea, data de 24 ianuarie și cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Nu, generația noastră nu și-ar fi amintit nici de bancnota de 50 de lei pe care apărea chipul domnitorului, atunci cînd tocmai atașa antetul celei mai vechi universități din Iași pe lucrarea de final de semestru copiată de pe referate.ro.

Așa că, într-o zi prea friguroasă ca cea de duminică nu ne-a venit să sărbătorim o Unire mică. Doar de-abia ce ne-am în­cu­­­metat să ieșim din casă pînă la xero­x-ul din cartier să ne „aranjăm” promo­varea pen­tru un examen „nașpa” de la un profesor „nașpa”. Pînă la urmă, sesiunea e o­bligatorie, patriotismul e opțional. Ori­cum am aflat din distribuția pentru „spec­tacol” că nu s-ar putea încinge de­cît o ho­ră politică și o unire pe măsură.

După ce am fost preocupați să ne des­chidem flacăra violet și nu am izbutit decît să ne alegem cu o dezamăgire, nici că am crezut că ceva ne-ar putea încălzi în încrederea că am putea trece sesiunea fără nici o restanță, doar ieșind de ochii lumii în Piața Unirii, la -20 de grade. Nu, nu sîntem ignoranți, dar nu ne-a venit să înghețăm de frig la un show păcătos de politic. Chiar nu aveam chef de discursul președintelui și de ceea ce ne amin­tim că ar fi „formele fără fond”. Ni se pare necunviincios să se folosească pretextul unei uniri ce ni s-a spus că odată se poate să fi fost „în cuget și-n simțiri”, pentru o unire de conjuctură și de interes politic regional și național. La nevoie, poate am fi răscolit Internetul și pentru a ne aminti de ce e așa de importantă zi­ua de 24 de ianuarie și ne-am fi purtat și noi cu mîndrie steagul țării, dacă ni s-ar fi arătat vreodată (nu doar la momente „fes­tive” și în campanii) drept patrie.

Cîțiva dintre noi am mai ieșit, ce-i drept, de 1 Decembrie în stradă și nu prea ne-a plăcut patriotismul de fațadă. Am spune că ne-am învățat să tragem chiulul. Preferăm să scriem Cuza între ghilimele.

Laura PĂULEȚ