D’Artagnan are 13 ani

În „camera cu mese”, omuleții scunzi te privesc timorați și îți întind simultan mai multe scaune, să stai jos, să nu îi privești de sus. Abia apoi te salută, după ce s-au asigurat că te-ai instalat comod pe stiva de plastic. Îți zîmbesc și mai tîrziu, cînd știu deja numărul firelor albe din părul tău și ți-au întîlnit privirea măcar o dată. Să nu îi întrebi de copilărie. E mai scur­tă decît ațele încîlcite ale cățelului Lăbuș, cel care dacă se ridică în două labe, îi întrece în centimetri.

Le poți cere, în schimb, să îți po­ves­teas­că despre frații lor, care, adunați, pot forma un regiment de infanterie. Atunci se vor îngrămădi lîngă tine și se vor întrece în descrieri și în­tîm­plări haioase. Se vor ghionti, se vor certa, vor face glume, vor rîde cu gu­ra pînă la urechi, își vor da coate, vor fi copii, așa cum sînt cu oamenii care nu se sinchisesc să intre în lu­mea lor.

Cu vîrstele cuprinse între 13 și 14 ani, majoritatea au zulufi aurii și pielea fină precum coaja de ou. Unii vor să pară mai bărbătoși, alții sînt atît de scunzi încît își pot întinde coatele pe masă doar din picioare. Cu toții însă au mai mulți părinți. Cî­te doi în satele de unde au fost culeși acum doi ani, și cîte doi în Franța, de unde primesc lunar mai puțin de 100 de euro și merg la școală, pri­mesc de­sert și răsfoiesc cărți cu pa­gini ru­gu­mate de timp.

Băieții de sub protecția Asociației „Familia Nos­tra” al­cătuiesc acel procent de ro­mâni că­rora le place să citească. O fac în fiecare zi, oriunde, iar personajele contează mai puțin. Să fie des­pre di­no­zauri, despre muschetari, să se ră­tă­­cească într-o pădure sau într-un cas­tel cu porți de fier. Dacă ar pleca din centru, ar lua cu ei un singur luc­ru, biblioteca de lemn lăcuit, bur­du­și­tă cu povești. În lumea strînsă între co­­perte vișinii, binele învinge mereu.

Lina VDOVÎI