Războiul celor zece negri mititei
Pastila de după 24 ianuarie 2010 Niciun comentariu la Războiul celor zece negri mititei 0În biblioteca mică din satul „de la capătul lumii” așa cum zice șoferul microbuzului, cărțile stau în ordine alfabetică pe rafturi vechi care miros a lemn lăsat vara în ploaie. Înăuntru e întuneric iar lumina palidă vine de la calculatorul lăsat deschis pe masă și de la fereastra mică cu tocul înegrit de vreme. În camera mică cărțile au pus stăpînire pe toți pereții, pînă aproape de tavan. Unele par noi, necitite și atent curățate de praf.
Din întuneric îți zîmbește „Război și pace” a lui Tolstoi iar „Portretul lui Dorian Grey” îți atrage privirea de cum te apropii de capătul sălii. Coperta lucioasă îți spune că nu a fost răsfoită niciodată și că a fost așezată acolo cu mare grijă. Frații Karamazov stau separat iar Anna Karenina este întoarsă cu spatele, invitîndu-te să deschizi cartea și să o faci să te privească în ochi. „Copiii care vin aici nu sînt interesați de chestii din astea ciudate. Beletristica asta e mai mult legată de romanele lui Conan Doyle sau Agatha Cristie.
Na, nici alea a lu’ Sandra Brown nu sînt ignorate”. Raftul destinat celor mai citite cărți din sat este plasat la vedere, de cum intri, exact lîngă geam, astfel încît razele cad pe colțurile îndoite și pe pozele șterse ale coperților. „Oricine trece pragul ia și o carte din asta pe lîngă culegeri sau ce cărți mai au copii aștia de citit pentru școală”. Bibliotecara oftează adînc și spune așa din fugă. „Ce să citească si ei. Ceva ușor, că doar între mers pe jos la școală și greblat prin grădină ce ai vrea să facă? Să citească Dostoievski? Eu zic merci că încă mai vin pe aici”.
Livia MOVILESCU
Adaugă un comentariu