Michael Moore și păcatul capitalist
Șah-mat 24 ianuarie 2010 Niciun comentariu la Michael Moore și păcatul capitalist 0Dacă mergeți la filmul „Capitalism: o poveste de dragoste”, mergeți cu tot bagajul de critică pe care-l dețineți. Cu același bagaj s-au dus și criticii est-europeani, care l-au invitat politicos pe Michael Moore să dea America pe o țară comunistă, măcar pentru cîteva luni. La drept vorbind, lui Moore nu i-ar strica o lecție de istorie în afara Americii și, poate, o cură de slăbire pe model nord-coreean. Însă și o tabără și cealaltă au în minte extremele.
În primul rînd pentru că există socialism și socialisme, iar regula se aplică și în tabăra capitalistă. Există un socialism de tip suedez, perfect digerabil și preferabil genului de capitalism extrem pe care îl ia Moore în răspăr, cel corporatist. La fel cum există experimentele dezastruoase din fostul bloc socialist și capitalismul moderat din țările europene.
„Cred că am ratat pasajul din Biblie unde scrie că Iisus e capitalist”, spune la un moment dat regizorul, după ce doi pastori americani declară definitiv și fără echivoc „e diabolic, e contrar a tot ceea ce înseamnă binele. Capitalismul e rău, de aceea trebuie eliminat”. Și noi, cu toții, am ratat pasajul în care scria că Iisus ar fi, dimpotrivă, socialist. Argumentul de mai sus e din seria „nici lui Dumnezeu nu-i place” și nu are mai multă importanță, în logica demonstrației, decît „Carmina Burana” pusă, cu o gravitate amuzantă, pe fundalul unor grafice.
Dincolo de asta, însă, Moore „has got a point”. Încearcă să demonstreze cum a fost furată America de corporații și cum guvernul mai are foarte puține sfori prin care să poată dirija sistemul. Dovadă răspunsul năucitor la o simplă întrebare: „Ce s-a întîmplat cu cele 700 de miliarde de dolari din planul de salvare a băncilor?”.„Nu știu. Potrivit legii, băncile nu trebuie să ne dea socoteală.”, spune Elizabeth Warren, președinta Comisiei de supraveghere a sectorului bancar din Congres.
Poporul american a dat, prin urmare, 700 de miliarde de dolari din banii proprii unor bancheri, fără a avea dreptul să întrebe vreodată ce s-a ales din ei. Cum a fost posibil acest jaf perfect legal e puzzle-ul pe care îl dezleagă parțial Moore, în documentar. Foști directori de corporații metamorfozați în consilieri financiari și congresmeni au schimbat legislația, de-a lungul anilor, în favoarea lor. Industria alimentară, cea farmaceutică, sistemul de sănătate – toate au scăpat de sub controlul statului.
Un „detaliu” revelator despre cît valorează individul în calculele corporațiilor îl reprezintă o clauză secretă denumită sarcastic de asiguratori și angajatori „dead peasants”. Companiile încheie asigurări pentru angajații lor – pe care aceștia le achită din salariu ani la rînd și încasează, în cazul morții lor, profitul. „Ești mai valoros mort decît viu pentru unele companii”, comentează cinic un avocat specializat pe astfel de cazuri. În același spirit al profitului, 6500 de copii au fost ținuți ani întregi într-un centru de corecție privat fără să aibă nevoie, din cauza unui judecător aflat în tandem cu proprietarul centrului.
De anomaliile pe care le-a dezvoltat sistemul american în ultimii 30 de ani se ocupă (din ce în ce mai) multe documentare. De la „The Corporation”, „Zeitgeist” sau „Sicko” la „Food Inc.” Cel mai puternic stat din lume devine personaj negativ în propriul său film. Cetățenii americani își așteaptă Superman-ul, la fel cum românii îi așteptau pe americani cu ochii spre cer. Singurul mare pericol este ca această aversiune împotriva capitalismului corporatist să nu se transforme într-o dragoste irațională pentru un socialism extrem, deja testat, deja eșuat.
Florentina CIUVERCA
Adaugă un comentariu