În farfuria redacției de ziar

O veste ne-a străfulgerat cu pute­rea unei furtuni de vară. Ne-a răvășit, dar nu ne-a lăsat muți. Ne-am ridicat de la birou și am început să ne coali­zăm în durere: „evaziune” se cheamă ce ne-au făcut. Un coleg a încercat să stin­gă ropotul de victimizare: „orice scandal vine prea tîrziu”. Ne­drep­ta­rea era prea mare pentru că de la ame­ricani am învățat să ne cerem ame­nințător orice drept.

Am fost anunțați că nu vom mai pri­mi fise pentru automatele de cafea și nici nu vor mai fi subvenționate din bugetul trustului tacîmurile din plas­tic de la cantină. Adică ta­cî­mu­ri­le de plastic pentru care „sub­ven­țio­nam” din buzunarul propriu cîte 40-50 de bani erau de fapt gratis? În­țe­le­gem măsurile de reducere a chel­tu­ie­­lilor, dar nu putem pricepe ne­sim­ți­rea cu care domnițele care serveau mîn­carea te taxau pentru fiecare fur­cu­liță nebiodegradabilă. Așa-i că nu se cade?

La fel au tăiat din porții, au în­căr­cat la preț, au zîmbit ironic cînd în­cercai o combinație mai neortodo­xă din meniul lor, așa cum tasau ore­zul pe toată farfuria să pară mai mult. Toate ne-au nemulțumit pe toți deo­po­trivă, doar că nimeni nu a luat mă­suri pînă acum. Așa că vom lua atitu­di­­ne: le vom spune ce gîndim.

În SUA, de exemplu, dacă mergi la un interviu de angajare, nu trebuie să răspunzi la niciuna dintre în­tre­bă­ri­le: cîți ani ai, de ce religie ești, ce orien­tare sexuală ai, dacă vrei să ai co­pii. Asta pentru că sunt ilegale. în plus, ei nu concep să pună în CV vreo poză. Ca să nu discrimineze. Ei, cîți au fost discriminați de farfuriile din plastic? Fac pariu că toți colegii ar ridica mîna sus. În tot acest timp în care se con­su­ma ofensa noastră, aceeași criză a fă­cut ca ziarele „Gardianul” și „Zi­ua” să fie condamnate să nu mai vadă lu­mina tiparului.

Andreea ARCHIP