Confruntarea celor mai buni
Academia de gardă 28 februarie 2010 Niciun comentariu la Confruntarea celor mai buni 0Studenții români de la facultățile cu profil economic, de comunicare și jurnalism, de arhitectură, de medicină sau IT, pot cîștiga 2000 euro și trofeul „Studentul Anului” la competiția națională cu același nume.
Concursul a ajuns la cea de-a 8-a ediție și este desfășurat de către organizația studențească Voluntari pentru Idei și Proiecte (VIP). La acesta se pot înscrie pînă pe 2 aprilie a.c. studenții care sunt în ultimii ani de studiu, la cursuri de zi la licență sau la master. La fiecare categorie vor fi nominalizați trei participanți, de către un juriu de specialitate, cîștigătorul locului I și implicit al trofeului va primi un premiu în valoare de 2000 de euro, iar ceilalți doi un premiu de 500 de euro. Printre alte premii se numără obiecte personalizate oferite de companii din domeniu și diplome.
Cei ce doresc să participe trebuie să rezolve tema specifică fiecărui domeniu, postată pe site-ul www.studentulanului.ro, să completeze formularul de înscriere și să trimită aceste documente pe adresa de mail a fiecărui domeniu în parte. În evaluarea candidaților 25% vor conta activitățile curriculare și extracurriculare și 75% proba de concurs.
Proiectul se va desfășura în perioada martie – aprilie 2010 în cele mai mari centre universitare din țară. Anul trecut, patru tineri au primit premiul în urma acestui concurs, doi de la specializarea Arhitectură, unul de IT și unul de la Medicină.
Diana IABRAȘU
Adaugă un comentariu