Culori de bare
Pastila de după 28 februarie 2010 Niciun comentariu la Culori de bare 0Nu mă mai suport. Sînt o piesă gri de serie marcată cu ștampile și etichete pe care le port ca pe niște stigmate greoaie de ani de zile. Unele au litere mari, groase și mă ustură pe piele mai mereu, pe altele de-abia le mai simt. Am ștanțe pe care le port de cînd eram o copilă știrbă cu funde albe în păr, apoi cînd purtam o „bicicletă” greoaie pe nas. Am haine nepotrivite pentru vreo anumită ocazie sau uit mereu zilele onomastice pe care rudele mele le consemnează cu religiozitate în carnețele și calendare tematice. Ascult muzica nepotrivită și citesc cărți care îmi ocupă nepotrivit de mult timp pentru programul pe care ar trebui să-l am.
Azi, azi am realizat că nu pot spăla etichetele și urmele de ștampile nici cu cel mai abraziv burete și oricît de tare m-ar durea. Am luat o găleată de vopsea roșie și mi-am turnat-o pe cap. Sînt roșie, din cap pînă-n picioare, piele, haine, ochi, păr. Ștampilele-mi sînt acoperite în întregime. Sînt altfel, mi-am spus, și am zîmbit.
Am ieșit afară, pe sub teii desfigurați și nu mi-a mai păsat de privirile consternate ale celorlalte piese de serie. Și cînd s-a pornit o boare spontană, transformîndu-se treptat în ploaie deasă, m-a copleșit o senzație bizară. Vopseaua roșie mi se scurgea deprimant de pe față, șiroaie sîngerii se prelingeau dureros de pe haine și reveneau la griul cu care fusesem nevoită să mă obișnuiesc. Dar era în regulă. Celorlalți li se scurgea vopseaua gri și ștampilele. Erau toți roșii.
Alexandra PANAETE
Adaugă un comentariu