Femeia în carapace de sidef

Mi-a zis cineva că femeia e ca un cadou. Trebuie să desfaci funda cu grijă, să cîntărești cutia în palme și să nu te grăbești . Îți miști degetele înghețate de frică, tremuri puțin, îți vine să plîngi pentru că înăuntrul cutiei ar putea fi ceea ce ai așteptat toată viața. Emoția durează mult, pentru că viața din jurul tău se oprește, timpul la fel, iar inima îți împinge ciocolată în vene.

Parcă, dintr-odată, toți oamenii ți se par mai frumoși, răul, urîtul, mizeria nu există. Pînă ajungi să desfaci nodul, coșul pieptului îți bate nebun de exaltare și entuziasm. Și deodată ți se face frică să nu fii dezamăgit, iar asta te face să te simți, după mult timp, viu.

Femeia poate fi și o scoică, am aflat de curînd. Tu, norocosul, găsești una tocmai cînd te plimbai pe malul mării, doar tu și singurătatea ta. O privești, o atingi, apoi îți dai seama că poate fi a ta. Vrei să ajungi doar la strălucirea care doarme înăuntru. Atunci te transformi într-un barbar care vrea doar să rupă învelișul tare, să vadă ce stă ascuns acolo. Strivești sideful cu papucul și scoți perla. Te lași sedus de forma și nuanța de alb lăptos și trăiești sub obsesia ei încă multă vreme.

Dar timpul îți răcește simțurile, bătăile inimii încetinesc într-un ritm slăbit, monoton. Tocmai cînd te gîndeai mai aprig să strîngi perla în pumn și s-o frîngi, desfaci palma și o lași să cadă.

Andrei COȘAN