Ceva nou, oare? Nu cred

Recentul deznodămînt în afacerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) e grăitor asupra calității și consistenței dezbaterii în mediul intelectual românesc de astăzi.

Nu voi insista asupra desfășurării ostilităților și nu voi da verdicte despre cine are dreptate și cine nu (lucrurile mi se par evidente) — ci doar voi observa că ceea ce putea fi reglat printr-o dezbatere de ordin intelectual sau academic a eșuat într-o răfuială de ordin personal (sau așa se vede din afară) și a necesitat, ca întotdeauna, implicarea factorului politic în rol de arbitru. Pentru orice om de bun simț, gradul de politizare din România de azi este cu mult peste limita unei societăți sănătoase.

Și sper să nu-mi șochez prietenii dacă voi spune că nu partidele sau guvernele poartă vina toată; în ultimii ani am văzut atîția intelectuali căutînd sprijin politic (sau măcar arbitrajul politicului) încît nu mai am iluzia de a crede că mediul politic dă buzna peste mediul intelectual. Nu este așa. Cel mai adesea, mediul intelectual (care la noi nu există decît sub forma unor grupuri slab omogenizate și a unei pletore de individualități, multe valoroase sau pline de farmec) caută apropierea de politică – adică de protecția, de sinecurile, de avantajele pe care aceasta le aduce.

La drept vorbind, nici guvernul actual și nici un alt guvern nu are de cîștigat – decît griji suplimentare – din patronarea unui institut, fie el și de istorie. Cel mai firesc era ca o asemenea instituție să fie afiliată Academiei, unei universități sau fundații. Ceea ce nu s-a întîmplat. Am avut în schimb scrisori deschise sau scrisori de susținere, am avut demisii de onoare sau oameni ce păreau de onoare și s-au dovedit a fi demisionari la caracter. Nimic nou pînă aici. Acesta era arsenalul și la începutul anilor ’90. Păcat că nu mai există radio „Europa liberă”, ca să se citească acolo mesajele – atunci am fi fost în (de)plini ani ’80. Morala: ori mediul intelectual românesc a evoluat prea puțin între timp, ori el are metehne cu mult mai lungi decît veacul, care nu țin de comunism (sau de vreun sistem anume). Eu mizez pe a doua variantă.

Academia a lipsit din cvasi-dezbaterea acestei afaceri (ca mai din toate dezbaterile din societatea românească), mediul universitar (fragil, neomogen și cu un statut în depreciere) a asistat preponderent pasiv (cu excepția unor nume care au luat partea unuia sau altuia) iar societatea civilă (dezbinată oricum) a înregistrat în trecere micul cutremur. Au apărut cîteva texte în revistele intelectuale ale țării. și punct. Bilanț provizoriu: Oprea pierde o funcție și cîștigă simpatie, Tismăneanu invers. Iar intelectualitatea românească mai ratează un prilej de a(-și) semnala o minimă solidaritate sau o vagă aderență la același set minimal de valori. Encore une fois, inteligența bate caracterul. Intelectualii se driblează între ei, iar politicul arbitrează. Este ceva nou aici? Nu cred.

Adrian CIOROIANU