Este important să depersonalizăm instituțiile într-o țară care se vrea a fi europeană și să nu le acordăm un statut meteorologic

Interviu cu Mihail Neamțu, director științific în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

OPINIA VECHE: Cum s-a văzut scandalul legat de comasarea celor două institute în mass media?

MIHAIL NEAMȚU: În primul rînd trebuie să spun că mă miră interesul prost al presei pentru subiectul Institului pentru Studierea Memoriei Exilului Românesc și celălalt Institut cînd aceași presă putea face o evaluare a activității acestora, independent de modificările făcute. Această evaluare trebuia să existe, aceste comentarii trebuiau făcute și în afara polemicilor prea personalizate care, în opinia mea, au vizat foarte mult persoana domnului Vladimir Tismăneanu. El nu are absolut nici o vină, nu este niciodată remunerat prin ceea ce face în spațiul românesc, de la conducerea comisiei prezidențiale pînă la această președinție asumată.

O.V.: A fost necesară crearea unui singur institut pentru studierea regimului comunist?

M.N.: Oricît ar ironiza directivele FMI, și s-a făcut asta în presă, comasarea pe care Guvernul a făcut-o în 2009 este un efect al acestui imperativ. 200 de agenții guvernamentale existau în 2008 și ele au trebuit să fie regîndite. Există o legătură între exilul românesc și anticomunism, așa cum putem bănui cu toții. Comasarea aceasta a condus la comprimarea unor posturi care sînt mai ales pe linie contabilă, administrativă, financiară, sigur comprimabile. Posturile de cercetători au rămas aceleași.

„Această problemă a orgoliului nu ne vizează”

O.V.: Ce fel de reacții a stîrnit înființarea noului Institut?

M.N.: Vreau să spun că este regretabil procesul de intenție care i s-a făcut unei echipe abia instalate săptămîna trecută. Este regretabil că fosta echipă nu a ținut să fie prezentă la acest moment de tranziție. Domnul Olaru (n.r.: Stejerel Olaru,fostul director executiv IICCR )și Oprea au fost de negăsit în zilele în care au consemnat practic oficial, legal, această tranziție. Pot să certific, în calitate de director științific al institului, că avem o comunicare bună cu cercetătorii și nu vorbim decît de o lectură de rea intenție. Alegații și speculații despre ce se va face și mai ales procesul de intenție sînt improprii, cîtă vreme se speculează despre ce nu va face un institut înainte ca el măcar să pornească . Acestea au plecat de la o citire foarte îngustă a noii Hotărîri de Guvern.

Pe de altă parte, după cum ați observat, interesul nostru este să deschidem dosare de cercetare științifică și pentru ce a însemnat postcomunismul, mai ales în perioada tulbure a acestei tranziții care a ridicat acte de violență. Au fost morți și vătămați în anul1990 ca rezultat al războiului civil inițiat de puterea postcomunistă în 1990. Noi trebuie să răspundem la niște întrebări: cine a inițiat aceste acte, cu ce ideologie s-a lucrat în desfășurarea acestor forțe, care au fost rezultatele, atît din punct de vedere legal, cît și din punct de vedere societal și cultural al mineriadelor din 1990.

În opinia mea, atît impactul lor public și în comunitatea internațională, cît și în spațiul românesc a fost dramatic.
Putem consemna din 1990 primul val de exod al intelighenției românești. Atunci, practic s-a produs ruptura dintre elita culturală și cea politică. Ruptură care a durat și care durează poate într-un anumit sens pînă și astăzi. Oamenii care au părăsit România poate suferă și astăzi; este datoria noastră să înregistrăm percepția lor despre acele evenimente și să o facem cunoscută și publicului larg.

O.V.: Fostul președinte al IICCR a dorit să colaboreze ulterior cu noua echipă formată?

M.N.: Pe noi nu ne preocupă rivalitățile și orgoliile individuale sau de grup. Cu toată sinceritatea vă spun că nu există o competiție între bunăoară mine și domnul Olaru sau între domnul Tismăneanu și domnul Oprea. Cu tot respectul de rigoare, și pentru procesul științific al acestor cercetători, am sentimentul că fiecare dintre noi are un profil destul de distinct și nu simțim nevoia să ne măsurăm în nici un fel. Ca să nu mai menționez pe domnul Stanomir, el fiind de o compotență juridică foarte puternică. Este și profesor de drept constituțional și, în același timp, subliniez, coautorul a patru volume de explorări în domeniul comunismului românesc.

Această problemă a orgoliului nu ne vizează. Pe de altă parte, există un mecanism instituțional care trebuie respectat în orice țară democratică. Dacă o decizie politică a fost impusă prin Executiv, prin forța legii, eu cred că oricine – oricît de frustrat sau de fericit ar fi în plan personal – trebuie să facă ceea ce scrie acolo. Este important să depersonalizăm instituțiile într-o țară care se vrea a fi europeană și să nu le acordăm un statut meteorologic. Să nu credem că trebuie să funcționeze în funcție de starea vremii sau de starea rumorilor noastre lăuntrice.

Este foarte important ca noi să privim cu maxim respect echipa de cercetători în aceste instituții, să protejăm climatul din interior și, dacă vrem să facem un act de presă cinstit, să evaluăm nu intrigile și conflictele eventual verbale, ci substanța activităților, atît a domnului Tismăneanu, cînd a fost președintele Comisiei prezidențiale, cît și a domnului Oprea, care a fost președintele acestui institut.

Mai mult, nu ar fi deloc greu să vă uitați în altă zonă, în opinia mea, infinit mai problematică, care este a Institutului Revoluției, fondat de domnul Iliescu și condus de domnul Iordache sau zona aceasta a Institutului pentru Totalitarism a Academiei Române. Oameni cu o biografie cel puțin amestecată și dacă nu controversată patronează cercetarea totalitarismelor din secolul 20. Nu sînt și alte rațiuni pentru a fi îngrijorați la mersul cercetării despre comunism în afară de numirea domnului Tismăneanu? Este o întrebare aproape retorică.

„Bunăoară surpriza mea a fost cînd am aflat că doar cu cinci zile înainte de demiterea domilor Oprea și Olaru s-a semnat un contract în valoare de peste 1 miliard de lei vechi pentru un film”

O.V.: Cum a fost apreciată activitatea domnului Oprea, după comasarea institutelor?

M.N.: Din punct de vedere ștințific noi prețuim tot ce s-a făcut bun și nu s-au făcut puține lucruri foarte bune. Nici vorbă ca noi să contestăm calitatea intelectuală a unor producții științifice, cărți, monografii. În această privință, noi nu avem nici o reținere să aplaudăm ce avem de aplaudat. Eu vă spun însă, faptul că avem o dezamăgire cînd descoperim slaba inserție a dezbaterii despre comunism, despre atît victimele terorii regimului represiv, cît pur și simplu victimele regimului de propagandă.

Este mai mult de făcut, credem că se poate face mai mult. Nu este o vină pe care o imputăm exclusiv unei persoane. Noi credem că este o nouă șansă faptul că acum noul consiliu va include 14 personalități ale lumii academice. Trebuie să înceapă de la zero ceea ce nu a început încă. Pe de altă parte, va exista și o evaluare de ordin financiar, contabil. Nu este inițiativa noastră, Guvernul a demarat deja o procedură de evaluare a Institutului. După cinci ani, este firesc ca atunci cînd o echipă se schimbă, să fie evaluate și cheltuielile.

Nu pot să vă răspund încă, dar presa va avea de comentat, nu noi sîntem cei care am contribuit prin taxe și impozite, ci cetățenii de rînd. Unii vor comenta cu privire la modul în care s-au alocat anumite resurse. Bunăoară surpriza mea a fost cînd am aflat că doar cu cinci zile înainte de demiterea domilor Oprea și Olaru s-a semnat un contract în valoare de peste 1 miliard de lei vechi pentru un film. Știind că vei pleca,împovărezi bugetar noua echipă, e o atitudine care mie îmi amintește de guvernul Tăriceanu și de comportamentul domnului Vosganian în special. E România în poziția de a investi miliarde în filme făcute de oameni care sînt în același timp la conducerea unui institut dar și regizori, mă rog, scenografi? E o întrebare, la ea vor răspunde cititoriii, presa.

O.V.: S-a încercat o colaborare cu vechea echipă?

M.N.: Deja doamna Hossu Longin și-a dat demisia, domnul Oprea a refuzat orice întîlnire cu noua echipă. Domnul Olariu a venit a doua sau a treia zi la o întîlnire după apeluri insistente și și-a declarat dorința de a nu colabora. Cum se spune în popor, dragoste cu de-a sila nu se poate. Sentimentul meu este că domnul Tismăneanu a încercat din 2009 să propună ca cele două să colaboreze. Aceste propuneri au fost refuzate cu îndîrjire de domnul Oprea și asta din cauza unui calcul politic.

El este un lider important al PNL-ului, domnul Olaru a participat activ și foarte vizibil la susținerea domnului Crin Antonescu. Probabil și-au făcut un calcul că în 2009, președintele Traian Băsescu nu va mai fi ales sau reales. S-au înșelat, au avut un calcul și au pierdut. Au ostilizat un partener de dialog foarte civilizat și mă tem că acum au recurs la o reacție umorală și în forță. Au refuzat să se întîlnească.

„Încă o dată întreb, ce politizare am făcut noi și ce politizare a făcut domnul Oprea?”

OV.: Conflictul a pornit și de la ideea că prin schimbările produse se încearcă politizarea cercetărilor în domeniul anticomunismului. Se pune problema unei politizări?

M.N.: Eu aș spune un singur lucru, domnul Tismăneanu nu este membru de partid, domnul Stanomir nu este membru de partid, Mihal Neamțu nici atît și toți cei care sînt în echipa noastră nu sînt activi politici sau electoral. Domnul Dinu Zamfirescu de la fostul Institut este un important și lider proeminent al PNL. Stejeral Olaru a combătut masiv la Realitatea Tv, TVR și pe alte canale poziția guvernului Boc și l-a susținut pe Crin Antonescu cu vehemență.

Numărul membrilor de partid din fosta echipă, este infinit mai mare decît numărul membrilor din noua echipă, care nu sînt din nici un partid. Ce politizare se vede? Vreau să vă spun și încă un lucru. Cu cîteva zile înaintea acestei schimbări, două alte personalități ale PNL-ului – Zoe Petre și fostul președinte Emil Constanescu – au fost numiți membri ai consiliului Institutului, care nu era un consiliu științific, după cum știți, ci mai degrabă civic. Încă o dată întreb, ce politizare am făcut noi și ce politizare a făcut domnul Oprea?

O.V.: Atunci conflictul a fost mai degrabă amplificat și de politicile instituțiilor de presă?

M.N.: E posibil ca ecourile în media să fie marcate de clasica diviziune într mogulii buni și mogulii răi, glumesc. Pe de altă parte, eu aș adăuga cu tristețe un lucru, ceea ce nu s-a văzut și nu s-a dorit a se nota, e faptul că noua conducere este garantată de un profesor universitar care este o somitate a studiilor despre comunismul est-european, un om recunoscut pretutindeni pe mapamond ca fiind un lider al acestor cercetări.

Ceea ce nu s-a văzut este că domnul Ion Stanomir este un om de o maximă sobrietate care nu a fost implicat în nici un scandal de ordin politic, mediatic sau de orice alt fel. Nici unul dintre noi nu a fost membru în consiliul de administrație cu o calificare teologică, membru în consiliul de administrație al TransElectrica, nici unul dintre noi n-a avut afaceri. În ceea ce mă privește, am o istorie în filosofie și o licență în filosofie, nu mă ascund, iar relația dintre ideologia totalitară și religia creștină în mod special e o relație care ea însăși merită o anumită investigație, o anumită cercetare. Din închisorile comuniste s-au născut mult prea multe mărturii cu o amprentă spirituală ca noi să neglijăm acest aspect. Mă simt perfect calificat și prin studiile mele despre istoria ideilor, despre utopie și marxism, dar și prin specializarea mea în zona teologică și istoria religiilor să asum o demnitate.

Regret sincer că anumite schimbări au pur și simplu ca intenție o îmbunătățire de ordin calitativ, științific academic a stării de lucru și nu doar o politizare. Sîntem prea conștienți cu toții că aceste funcții vin și pleacă, dar în acelați timp sîntem foarte convinși că în România merită făcut un efort mai mult. La fel este și în Moldova, în Ucraina, în țările din Est pentru a pune pe masa dezbaterilor internaționale această temă a comunismului. Trăim într-un timp în care negaționiștii, indiferentiștii, cinicii de orice fel, nostalgicii chiar, cei care suspină după acest regim îneacă această dezbatere. O pun la colț, o marginalizează, este prea trist pentru mine că intelectualitatea românească are timp de disesiuni de feude cînd ceea ce contează este să onorăm atît suferința celor care au luptat împotriva comunismului, cît și demnitatea celor care au răzbit în această luptă.

George GURESCU