Cu bacul ce-ați avut?
Șah-mat 7 martie 2010 Niciun comentariu la Cu bacul ce-ați avut? 0Pînă și casele aflate în calea viiturilor Mureșului sînt mai stabile decît sistemul educațional din România. De cele mai multe ori, un proiect legislativ durează la fel de mult cu mandatul celui care l-a creat. Discuțiile pe seama legilor Andronescu și Marga continuă și acum, fără nici un rezultat, mai ales că la conducerea ministerului a venit Daniel Funeriu. Dacă în sistemul universitar mai putem vorbi de o oarecare autonomie a instituțiilor, liceele rămîn la mila și la imaginația conducerii de la București cînd vine vorba de noi pachete legislative.
Ministrul de resort de anul trecut, Ecaterina Andronescu, a schimbat structura Bacalaureatului, considerat a fi unul din cele mai importante examene ale unui tînăr. Astfel că întreaga evaluare se întinde pe mai bine de cinci luni, iar numărul de probe s-a redus la trei scrise și două orale. În februarie, adolescenții au dat prima probă – Limba și literatură Română, iar reprezentanții din învățămîntul universitar vin cu replica pentru această „imitație de examen” (vorba unui profesor) și spun că vor reintroduce probele de admitere. Cele trei examene aduc acum mai degrabă a teză (nici măcar a banalei simulări de demult), iar profesorii spun că notele pe care liceenii le vor lua nu vor arăta mai deloc nivelul pregătirii lor.
Discuțiile despre calitatea învățămîntului se poartă dintotdeauna, iar efectele sînt mereu aceleași: nu se schimbă mai nimic. Este dureros în schimb cînd introducerea examenului de admitere a devenit soluția salvatoare pentru ca facultățile să nu se umple cu cei mai proști studenți, în loc să facă acea selecție între cei mai performanți tineri. Este chiar rușinoș ca un student la Litere să scrie cu „k” în loc de „ca” sau cu „tz” în loc de „ț”.
Dacă pînă acum îi scuzam în glumă pe cei de la Politehnică, atunci ce să le mai zicem viitorilor profesori de limbă română? În fața unor astfel de cazuri nu ai cum să pui lacătul pe ușa universității și să spui că nu mai ai cui să predai. Dacă se mai reduce și la trei ani liceul, poate vom introduce și un an pregătitor pentru ei. Nu de alta, dar vor termina facultatea și poate or să scrie chiar și fără diacritice atunci.
George GURESCU
Adaugă un comentariu