Un prefect ungur în țara lui Caragiale

Naționalismul vasluienilor nu-și are locul în sediile de partid. Doar la PRM ce mai izbucînește cîte unul, cînd aude că aș vrea să vorbesc despre noul lor prefect ungur. Nu-mi spun în față decît că nu li se pare corect și că ei n-au nimic cu nimeni. Dar prin colțurile birourilor, sub steaguri atîrnate și hărți prăfuite, fostul membru PRM, Corneliu Bichineț mai dă „din casă” ce-i vine la gură. El știe că „țara asta nu-i chiar teatru de operații pentru cei care cred că a murit bărbăția în români”. Tot în șoaptă vorbesc și soții Ignat. Ar vrea doar să-l vadă pe maghiar pe la ei prin oraș, că vine și stă de vorbă cu cetățenii. Pînă atunci, își zic în sinea lor „eu sînt primul care iese în stradă” și așteaptă.

În cabinetul lui Corneliu Bichineț, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui din partea PRM, nu tronează vreo poză cu Tribunul, nici măcar harta României, fie ea Mare sau Mică.
Pe peretele din dreapta biroului stă atîrnată doar o hartă a bătrînului continent. La fel de „europeană” este și atitudinea lui Corneliu Bichineț, mai ales cînd vine vorba de prefectul maghiar, descălecat cu ordin de la centru la el în județ.

„Ai impresia că domnul președinte Vadim Tudor se ia ca boala de omul sănătos sau pune pe oameni să se ia de unguri? Eu am afirmat public din prima săptămînă că nu am nimic cu prefectul ungur, n-am nimic cu nici un ungur, nu mi-a cerut nimeni să am vreo atitudine ostilă. Să fie sănătos domnul prefect. Să respecte legile țării și să facă treabă”, deschide discuția Corneliu Bichineț. Doar că pe raza județului Vaslui au fost numărați, la ultimul recensămînt, doar 87 de etnici maghiari, deci situația actuală nu are cum să nu îi trezească unele semne de întrebare vicepreședintelui: „eu nu vreau să am halucinații, însă este o nedumerire de-a mea: cum de un prefect maghiar se regăsește în județul Vaslui, unde PRM-ul are vicepreședinte, și este cel mai puternic din țară?”, se uită mirat la mine bărbatul.

Ghimpele din spate

Și cum spiritele patriotice se încing repede cînd e vorba de dragostea de țară, nu trebuie să treacă mult timp pînă ce diplomația e lăsată la o parte. Omul spătos din spatele biroului lasă să-i iasă la iveală de după barba ușor încărunțită un ghimpe împotriva celor care se află la conducerea țării, care au negociat cu UDMR-ul o asemenea întîmplare: „țara asta nu-i chiar teatru de operații pentru cei care cred că a murit bărbăția în români. Eu sînt profesor de filosofie, scriitor, am o formație umanistă, însă cînd este vorba de poporul român, de integritatea teritorială, de tot ce înseamnă ființa națională, reacționez categoric”, și își aranjează cămașa ieșită din pantaloni. Se liniștește și se așază. Din cuvintele molfăite mai devreme cu glas tare aflu că „înscăunarea” lui se clatină de ceva vreme și tocmai ce i-a fost retras sprijinul politic pe baza unor „abateri repetate de la disciplina de partid”. Apoi îmi spune repede că n-are absolut nimic cu maghiarii, și nici probleme cu vreo altă etnie, „pentru că drepturi egale au toți cetățenii români”.

Pentru el, contează doar partidul: „noi sîntem adversari politici, nu sîntem dușmani. Ce, aveți impresia că eu o să scot securea și o să mă duc să mă iau la trîntă cu prefectul ungur? S-ar putea ca omul să fie foarte simpatic”. Dar cînd vine iarăși vorba de numirea propriu-zisă a lui Levente Szekely în Vaslui, cuvintele apasă pe o rană deschisă. „N-aș putea spune că e sfidare, i-aș spune mai rău, este o barbarie! Nu este normal să fie așa. Imaginați-vă că eu, Corneliu Bichineț, de la Vaslui, aș fi fost numit prefect în Harghita sau Covasna. Eu știu cam cum aș fi fost primit acolo”, și bate cu palma-n masă.

Politică, la Polul Nord

Iar pentru vasluienii care nu știu să-mi spună ce cred despre maghiarul de la ei din oraș, tot Bichineț are o explicație. „Lumea e înnebunită de foame, este speriată din pricina șomajului, este angoasată de insecuritatea socială în care se zbate, și din nefericire este detașată de probleme de acest gen. La dezastrul economic în care se zbate majoritatea oamenilor, puteau să trimită prefect și pe cineva de la Polul Nord, sau unul dintr-un trib din Africa”, și stă țanțos, serios. Mă „anunță” ca pe unul de-al lui, că în ziua ce urmează va avea loc o ședință a delegației PRM, în Harghita. „Se vor întîlni oamenii noștri cu președintele partidului și cu alți oameni din conducerea din care făceam și eu parte pînă acum o săptămînă. Va fi o replică viguroasă la atitudinile anti-românești pe care le-au avut liderii maghiarilor pe 15 martie, de ziua lor națională”, zîmbește bărbatul, mulțumit.

„Dragă șogore”

Dumitru Buzatu, șeful PSD-ului local n-ar vrea să spună prea multe. Intră în biroul prietenului lui, Bichineț și mă privește lung. Cu maghiarii, spune că n-are nici o problemă și tot ce spune despre unguri, e doar în „glumă”. „În timp ce purtam discuția aceasta, m-am gîndit că s-ar putea ca UDMR-ul să fie foarte puternic în județul Vaslui și noi să nu ne fi dat seama. Eu știam că-s 32 de etnici maghiari în Vaslui, dar la rîndul lor, fie ei bărbați sau femei, s-au căsătorit și s-au multiplicat. Eu cred că e o organizație foarte puternică”, și rîde zgomotos Bichineț.

Ar vrea să nu mai vorbească despre asta, dar amicul lui s-a gîndit chiar cum să cadă la pace cu „problema” despre care acum două ore nu știa nimeni să-mi spună ceva. „Eu, cum să spun, chiar m-am gîndit la o formulă de adresare. Am niște lacune culturale, nu știu toate limbile pămîntului. Și la prima întîlnire, cînd mă voi găsi totuși cu prefectul, am să mă adresez cu «dragă șogore»” (magh. sógor – rudă prin alianță). Buzatu îl întrerupe și se bate cu pumnul în piept. „Eu cred că asta-i atitudinea corectă, de aici. Și noi nu trebuie să luăm o anumită poziție care să contravină aceleia pe care am luat-o acum. Altminteri am fi egali cu dînșii, secuii din Harghita și Covasna. Noi considerăm că sînt cetățeni români, au drepturi peste tot ca și celelalte etnii”. „Chiar oleacă mai multe”, se repede Bichineț la vorbe. „Dacă cel de la PSD n-a fost mîhnit, nu pot să zic eu, cel de la PRM, că am avut o bucurie extraordinară cînd am aflat că este un prefect ungur. M-am gîndit că dacă în ritmul acesta, la 87 de maghiari din Vaslui, au reușit să impună un prefect, nu-i exclus ca în cîțiva ani UDMR-ul să aibă prefecți în toate județele din Moldova, și chiar șanse la președinția țării. Kelemen Hunor cît pe ce era să cîștige”, și ridică degetul, ca să mă facă atent la „pericol”. Toate ca toate, dar ultimul cuvînt trebuie să-l aibă PSD-istul. Îl oprește pe amicul său și îmi „dezvăluie” adevărata lui supărare. „Eu am o altă problemă cu el. Printr-o anumită atitudine pe care a practicat-o vizavi de hotărîrile CJ, blochează activitatea administrației publice locale. Eu mă uit că este o autoritate cu care trebuie să colaborăm ca să meargă treburile oleacă mai bine. Păi dacă eu îți întind mîna aceasta, și tu tot timpul îmi pui bețe în roate, parcă îmi vine și mie să-ți dau cîteva capace”.

Cu Tribunul în ceafă

Nu-i cale lungă de la sediul PRM pînă la Tribunal. „Fiind un partid justițiar, n-ar trebui să stea pe lîngă o instituție care înfăptuiește justiția?”, mă întreabă Florin Sârbu, mîndru. Odată cu excluderea lui Corneliu Bichineț din partid, el a fost numit președinte interimar în Vaslui. Îmi spune că merge în fiecare zi la sediu și stă de vorbă cu oamenii. Doar că azi, aici nu sînt decît Toader Ignat, președintele organizației municipale, împreună cu soția lui, Eugenia, președintele organizației de femei și cîțiva tineri. Pereții încăperii nu mai au loc pentru vreo hartă europeană, de data asta. La loc de cinste stă portretul lui Vadim și un steag imens cu emblema partidului. Într-un colț, ceva ce seamănă cu o cabină de schimb dintr-un magazin de haine, sau mai degrabă cu o cabină de vot în care ștampilele se pun doar pe PRM.

Florin Sârbu nu stă mult pe gînduri, cînd îl întreb despre „barbaria comisă de UDMR în cîrdășie cu Băsescu”, după cum îi spune el. „Cum am primit numirea unui prefect ungur? Am luat-o ca pe o decizie pînă la urmă. Te-ai trezit cu ea, trebuie să o accepți. În mod sigur nu este o mulțumire sufletească ca cetățean al Vasluiului, eu cred că județul, firesc era să fie reprezentat de către o personalitate, un cetățean al județului nostru care cunoaște cel mai bine situațiile din Vaslui…”. Degeaba încearcă Toader Ignat să-i spună că un prefect trebuie să fie „drăgăstos” cu oamenii. Proaspătul „interimar” i-o taie scurt: „Nu facem dragoste, domule Ignat! Lăsați-mă să vorbesc eu!”.

Își continuă discursul, cu aceeși idee ca cea a domnului Buzatu: „eu sînt consilier local și cunosc viața economică și socială la nivel de municipiu. Mie mi se pare că este o persoana greu de văzut. Să îl vezi la o ședință de CJ, la ultima ședință de CJ…”, și n-apucă din nou să termine fraza că este din nou întrerupt, de data aceasta de doamna Ignat: „N-a fost!”. Găsind o portiță liberă, Toader Ignat completează indignat: „măcar în oraș să vină”. Florin Sârbu preia rapid frîiele discuției, și explică împăciuitor că la ei în oraș, naționalismul se domolește odată cu neputința, însă mîhnirea și revolta rămîne să fiarbă în interiorul fiecăruia. „Și pe mine dacă mă întreba cineva înainte de a fi numit prefectul de azi, ce-aș face sau ce s-ar întîmpla dacă, nici n-aș fi vrut să cred că vreodată în istoria județului va fi un prefect ungur. S-a întîmplat, am acceptat. Dar înainte de momentul ăsta sigur că și eu aș fi spus «eu sînt primul care iese în stradă!»”.

Întîlnirea de la sediu cu membrii PRM Vaslui, partidul „naționalist din România, se încheie cu glasul trist al lui Toader Ignat: „la Radio Iași deunăzi, pe la șase așa, a intrat un ascultător să dea o dedicație. Era din Bacău. Și a cerut o melodie pentru vasluieni. A zis așa: «după ce că sînt săraci lipiți, mai au și prefect ungur» Pînă și vecinii moldoveni au ajuns să rîdă de noi”.

Acum aproape două luni, pe 29 ianuarie, prim-ministrul Emil Boc a semnat numirea lui Levente Szekely, fost deputat din partea UDMR, în funcția de prefect al Vasluiului. Coincidența face că în respectivul județ, Partidul România Mare (PRM) are cea mai activă filială din țară, fiind al treilea partid în clasament la ultimile alegeri. caracterul predominant naționalist al PRM-ului este bine știut, însă la nivelul organizației județene, spiritele sînt mai calme decît s-ar putea aștepta cineva. Cel puțin la nivel declarativ.

Alex VARNINSCHI