Pirații de pe Lună
1001 de măști 29 martie 2010 Niciun comentariu la Pirații de pe Lună 4„Mergeți la Chișinău? Dar încotro? Vă duc eu! Hai, nu mai așteptați microbuzul, că ajungeți mîine dimineață acasă”, încearcă să mă „racoleze” ’nea Aurel în parcarea din fața supermarketului Billa. În autogara neoficială a taximetriștilor și a șoferilor de microbuz cu destinații în Republica Moldova, mașinile cu numere moldovenești dormitează pe bordurile proaspăt spoite.
Tinerii cu genți de rafie așteaptă dezorientați microbuzele, butonînd telefoanele încontinuu și lăsîndu-se ademeniți, mai apoi, de „pirați”. „Să nu te iei niciodată după ei. Îți spun una, dar apoi fac alta. Crezi că dacă urci în mașinile lor ajungi mai devreme în sat? Nu, nu, să nu crezi asta. Or să stea pînă își umplu mașina, apoi or să stea în vamă mai mult timp decît noi și, în final, or să te ducă prin toate orașele și satele posibile pentru ca, într-un final, să ajungi, pe la 10 seara, la tine acasă”, îmi explică ’nea Mihai, șofer de microbuz, scuipînd semințe și unindu-și sprîncenele.
Lecția a fost ușor de reținut: „Pirații” te ademenesc, îți promit marea cu sarea, că vei ajunge pe Lună în n (număr foarte mic) minute și vei ateriza, în siguranță, între pernele moi din sufrageria de acasă. În realitate, Luna se va dovedi mai departe decît te aștepți, pentru că între timp vei mai vizita și alți sateliți și, mai mult, nu veți „decola” decît atunci cînd toate locurile „navei” vor fi ocupate. Am înțeles.
Aurel, cel care paște boboci
Numai că doi studenți, boboci, probabil, nu au aflat aceste lucruri și acum se ceartă cu taximetristul cu burta înfășurată într-un pulover ocru. „Ne-ați promis că plecăm la 15.00 și deja e 16:30. Ce mai așteptăm? Vrem și noi să ajungem azi acasă!”, se rățoiește băiatul la șofer fără nici un rezultat. Aurel își soarbe în continuare cafeaua cu poftă și se uită în toate zările, în căutarea unor alți clienți. În Ford-ul său întunecos mai sînt încă două locuri și nu se va urni din parcare pînă nu va mai ademeni doi călători. „Păi, nu? Eu vă duc pe voi doi acasă, dar din banii pe care mi-i dați nu-mi iau benzină nici pînă la vamă”, le răspunde. Bobocii oftează aproape simultan și încep să dea telefoane părinților, să îi anunțe că mai întîrzie.
Cu aproape o oră în urmă, un microbuz roșu cu destinația Chișinău, plin ochi, le-a trecut prin față, lăsîndu-i posomorîți și cu bagajele în mînă. La început, Aurel i-a întrebat de unde sînt. Apoi s-a interesat dacă gențile sînt grele. În următoarele zece minute, tinerii le îndesau în portbagajul Ford-ului. Nu știu dacă au mai ajuns acasă în ziua respectivă.
Lina VDOVÎI
Adaugă un comentariu