De trei ori polițist

cCînd a ajuns în Iași, prin 2005, era un băiat cuminte. Timid, blond, cu voce subțire și umeri ridicați. Apoi, Vadim Rotari s-a schimbat. Și-a făcut prieteni noi, timbrul i s-a îngroșat, privirea i s-a ascuțit și nu i-a mai fost frică de nimeni. „Cînd a venit vremea să ne batem cu niște țigani, noroc de un prieten de al meu boxer, că altfel mi-o luam.

Să vezi, eram toți acolo, în spatele liceului, și ăia erau mulți ai naibii și murdari. Colegii mei au luat-o la fugă, atît erau de curajoși, și am rămas doar eu și încă vreo trei inși”, cu fruntea încruntată și picioarele tremurînd, cînd, din senin parcă, a apărut boxerul, urlînd ca o fiară „Brataaan (n.r.: frate), sînt aici!”. De atunci, din liceu, „negricioșii” nu i-au mai călcat pe coadă.

La facultate l-au cunoscut toți portarii de la căminul T14 din Tudor și nu numai. „Eram într-un club, nu îmi mai amintesc care, și întîlnisem cîteva dintre colegele de la facultate. Ei, și cum eram eu puțin amețit, le-am rugat să mai stea cu noi, aveam chef să mai dansăm. Dar nu, fetele aveau băieții lor și au plecat. Ghicește, cînd au urcat în taxi, vorbeau ei acolo despre mine și, la un moment dat, îi întreabă taximetristul: «Despre cine vorbiți, Vadim, tipul de la Construcții cazat în T14?»” și cămașa stă să sară de pe pieptul lui, de mîndrie. Dacă oricare dintre basarabenii de la Politehnică are nevoie de „o mînă de ajutor” e acolo pentru toți, împotriva „dușmanilor”.

Cei mai buni dușmani

În timp ce îmi povestește aventurile sale, din calculator se aude necontenit vocea puternică a lui Iurii Șevciuc, liderul trupei de rock rusesc DDT. Îngînă puțin din versurile melodiei, apoi își amintește o altă pățanie, care împlică și niște polițiști. „Asta a fost doar prima dată” și rîde din suflet, de răsună tot holul căminului. „Eram în Pub25, mersesem la o zi de naștere, și nici nu am deschis bine ușa de la intrare, că două matahale ne-au îmbrîncit afară, în timp ce dintr-o mașină de Poliție au ieșit alții doi. Ei, credeam că am făcut ceva, ne speriasem chiar, dar am avut iarăși noroc. Unul dintre băieții cu care eram îi cunoștea pe polițiști și ne-am scos din… nu știu ce”. Distracția însă abia începea. După Pub25 a urmat Backroom, un alt local în care basarabenii aveau mulți „amici”.

„Nici nu știu cum a început totul. Cineva ne lovise întîmplător, nu mai știu, dintr-o prostie încep toate bătăile. Nici n-am reușit să ne supărăm prea tare, că aceiași indivizi de la Poliție ne-au împins într-o dubă”. Le-au scris un proces verbal, au mai conversat și s-au despărțit glumind. „Pînă ne-am întîlnit din nou, în aceeași seară”. A treia oară a fost cu și mai mult noroc. Făceau gălăgie în spatele căminului T14, iar cînd au ajuns, bărbații în uniformă le-au cerut și lor cîte un gît de bere. Azi, Vadim are foarte mulți prieteni.

Lina VDOVÎI