Cine-l va judeca pe Cătălin Voicu?

Cap în cap Niciun comentariu la Cine-l va judeca pe Cătălin Voicu? 0

Acum, cînd tele-justiția s-a încheiat, iar Cătălin Voicu a fost condamnat și îngropat, mă întreb totuși: cine sunt judecătorii care vor soluționa acest dosar? Doi dintre tovarășii de pahar ai generalului PSD sunt magistrați la Înalta Curte de Casație și Justiție. Unul din ei, Cristian Jipa, face parte din secția penală.

Teoretic, Consiliul Superior al Magistraturii (n.r. CSM) ar putea să-l suspende pe Jipa. Doar teoretic, pentru că în CSM se află un alt amic al lui Voicu: procurorul Dan Chiujdea. Iar soția lui Jipa este parlamentar PSD și membru al comisiei juridice a Camerei Deputaților.

Toată această încîlceală de relații – legături de rudenie, prietenii interesate, cumetrii – mă fac să fiu extrem de sceptic în legătură cu viitorul justiției romîne. Este adevărat, circa 200 de magistrați s-au coalizat și au cerut CSM „o poziție clară privind posibilitatea de a intra în ședința de judecată a acelora față de care s-a deschis o anchetă penală”. Dar, în primul rînd, solicitarea vine cam tîrziu și este destul de ambiguă. Ce poziție „clară” să aibă CSM? Îi suspendă sau nu pe Jipa și Costiniu. Iar magistrații protestatari ar trebui să știe dacă acest lucru este posibil, din punct de vedere a legilor și regulamentelor care guvernează această profesie. În al doilea rînd, este clar că acum se pregătesc alegerile din iarnă pentru CSM.

Nu e rău că apar tabere în interiorul magistraților și publicul îi va putea identifica pe cei buni și cei răi. Va exista o speranță că, măcar parțial, viitorul CSM va fi „altceva”. Poate că va reuși chiar să stabilească niște criterii de promovare la Înalta Curte și va accepta ca inspectorii judiciari să fie numiți pe bază de concurs, nu în urma unui simplu interviu în fața Consiliului.

Dar ceea ce nu se va schimba prea repede este adunătura de judecători dubioși de la Înalta Curte, numiți acolo pe filiera relațiilor de partid/rudenie/afaceri dubioase și care nu vor pleca decît prin pensionare. Urmăriți de exemplu ascensiunea doamnei judecător Canțăr, soția redactorului-șef al oficiosului PSD din Craiova și a cărei copil a fost nășit de liderul local al social-democraților, Ion Prioteasa.

Să nu jubilăm pentru simplul fapt că Senatul a avizat arestarea lui Voicu. Dacă ne uităm atent la cine face parte din Înalta Curte, aproape că aș paria că senatorul PSD va fi achitat și se va întoarce în politică în postura unui erou-martir. Și poate că își va îndeplini și visul de a ajunge ministru de Interne.

Mircea MARIAN

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top