O jumătate de bîlci

Cu ochii mari ca ai unui copil, Buleandră mă salută și-mi amintește ca nu ne-am mai văzut demult. Își ține în brațe fetița de șase luni și încearcă să o adoarmă. Mai stă cu ea acum, cît poate, pentru că vara trebuie să ia țara la picior, și n-o mai vede șase luni. Își liniștește grija pentru ziua de mîine gîndindu-se numai la asta, că pleacă prin România cu bîlciul, să facă bani și pentru iarnă.

Avea 13 ani cînd a plecat prima dată. Tatăl lui murise iar mama abia putea să le dea de mîncare lui și fraților lui. Așa că, și-a urmat fratele mai mare și a început să lucreze ca bighidiu la parașute. „Nu era ușor. Eu făceam munca cea mai grea. Ștergeam pe jos, căram brațele la parașută, care erau foarte grele și puteam să mă lovesc oricînd. Chiar m-am lovit de cîteva ori la cap. Noaptea eu nu dormeam în cabină, dormeam afară sub cerul liber”. Se ridică încet de pe canapea și-o lasă pe Andrada în pat. Îl prinde pe Costeluș, băiatul lui de trei ani în brațe și-l pupă.

Taxator la „parașute”

Acum e mîndru să vorbească de munca lui. A avansat de la bighidiu la taxator. Trebuie doar să strige, să-și adune clienți și să se asigure că și-au găsit locul înainte să înceapă tura. Cînd bîlciul nu mai stă la Fălticeni, Buleandră pleacă și el prin țară. Cel mai mult îi place la Vaslui și la Iași. Rîde și își amintește de belelele pe care le-a făcut în deplasări: „Vin fete multe și ne roagă să le lăsăm să se tragă pe gratis. Dar nouă ce ne iese? Cînd ai femeie acasă și doi copii nu-ți mai arde să te uiți la altele.” O ia de mînă pe soția sa și se uita cu ochii mari la ea: „Vezi ce femeie frumoasă am?”, și îmi zîmbește.

Nu se plînge nici de salariul pe care îl ia la bîlci. Spune că e destul de mare și că în Fălticeni nu ar avea unde să cîștige mai bine. E bucuros că are o casă unde să se întoarcă: „Sînt și din aștia necăjiți care nu au casă, nu au familie și iarna stau acolo.” Cînd nu e plecat cu bîlciul, fuge la pescuit sau își găsește vreo afacere care să-l țină ocupat.

Se uită la cei doi copii ai lui și-mi spune: „Pentru ei fac asta chiar dacă e foarte greu să pleci așa de mult de acasă”. Îi strînge în brațe și parcă nu ar mai vrea să le dea drumul. Apoi își continuă povestea, parcă învățată pe dinafară: „muncă grea, dar cînd terminăm treaba și începe bîlciul, începe și distracția”.

Alexandra ȘANDRU