Amantul îngerilor
Navighează pe-o pagină de carte 3 mai 2010 Niciun comentariu la Amantul îngerilor 2Lui Dali îi este suficient numele. Nu mai are nevoie de o altă confirmare ca să se numească, mîndru, „geniul tuturor geniilor”.
Lasă penița în cerneală, se uită în oglindă și apoi notează „mustățile lui Dali sînt prelungirea geniului său”. La fel este și Gala, soția lui, care se aseamănă din ce în ce mai mult cu o „madonă”. O iubește nespus, fără încetare. În fiecare zi, îi dedică minutele dimineții numai ei, iar înainte de culcare, are grijă să stea potrivit de aproape de ea, cît să nu o deranjeze cu prea multă dragoste. Mai mult decît la Gala, ține la pictură.
În ultime vreme, mai ales la Fecioara Maria, căreia nu știe ce chip să-i dea. Încearcă și cea mai ciudată poziție de a așeza pînza pe sevalet, fără a izbuti să-și arăte „maiestruozitatea”. O întinde și pe jos, sperînd că peste noapte fața sfintei se va desena singură, sau vor veni îngerii să o facă în locul lui. Dar în loc de asta, are parte de o revelație: „ce poate fi mai potrivit decît chipul Galei, cu al ei surîs dulce?” și zorile îl găsesc gol, acoperit de miere (pentru că nu poate picta decît în bîzîitul insectelor) bucurîndu-se de rapiditatea cu care evoluează tabloul.
Puține sînt momentele lui d tristețe. Poate doar atunci cînd oamenii îl numesc „ciudat” și nu „genial” și atunci cînd Hitler se arată nemulțumit de fesa lungă de trei metri pe care i-o atribuie pe pînză. Îl mai supără și Gala uneori, atunci cînd îi spune pe ton se-ver să meargă la culcare. O ascultă și face întocmai. În tăcere, însă, crede că îl trimite atît de repede să adoarmă pentru că vrea să fie visată.
Adriana ZĂVOI
Adaugă un comentariu