S-au închis porțile lumii

De pe scena Iașului Niciun comentariu la S-au închis porțile lumii 4

Soldații nu ma sînt ca altădată. Acum poartă haine de piele și călăresc motociclete de sute de cai putere. Nici Hecuba, cea care a adus moartea Troiei, nu mai e la fel de diafană. Glasul îi sună a goarnă iar sărutările ei împrăștie venin. Cu toate astea, ea este eroină în piesa „Aici, la porțile beznei”. Regizorul Mihai Măniuțiu ne-a arătat pe 8 mai, la premiera de sîmbătă seara, o lume pe dos în care aheii își cîntă răzbunarea pe ritmuri orientale. În sala Teatru la Cub, a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” am văzut o viață din care vrem cu toții să fugim.

Biruirea aheilor

„Moarte Hecubei!”, căci numai din pricina ei s-au năruit zidurile Tro­­iei. Doar ea poartă pe umeri vina des­trămării omenirii. Trebuie sacrificată și aruncată în valurile mării, nu­mai­de­cît. 

Toată lumea e îngropată sub ru­i­ne. Nu mai reușește nici măcar unul să scoată capul, să înghită o gură de aer prăfuit. S-a ajuns aici din trufie și prea multă răutate. O singură fe­me­ie, Hecuba, a iscat somnul din care nu se mai trezește nimeni. După ce au găsit-o vinovată de toate acestea, au înlănțuit-o pe un scaun, i-au pictat chipul cu var, ca să nu o re­cu­noas­că nimeni și au închis-o „Aici, la porțile beznei”. Acum, aheii o ju­de­că, îmbrăcați în fuste lungi negre, cu ochii tiviți cu tăciune. Mai întîi, o bo­cesc. Îi strigă păcatele rînd pe rînd, se tăvălesc la picioarele ei și o mus­tră. Așteaptă ca ea să înșface pum­nalul, să și-l înfigă în inimă. Dar He­cuba se prinde cu brațele de sca­un și spune doar atît: „stînd ca un pic­tor, ceva mai departe, priviți-mă și cuprindeți cu văzul, toate nenoroci­rile care mă copleșesc”. În zadar ar vrea să-i înduioșeze. Ei se pres­chim­bă pe loc în bărbați, în ahei ce se de­clară stăpînii Troiei. Se dezbracă de man­tiile de piele, își șterg chipurile și încep a urla: „Frumos ne-ar fi stat să murim odată cu zidurile Troiei”.

Pen­tru ei, vina e a tuturor fe­me­i­lor. Doar ele au blestemat frumu­se­ți­le imperiului cînd și-au dezlegat, în noap­tea nunții, centura de argint. Da­că ar fi stat așa cum se cuvenea, as­cun­se, nu le-ar fi dorit nimeni. Nu s-ar fi născut nici un prunc din pîn­te­cul He­cu­bei, iar acum ei, bărbații, s-ar fi îm­bă­tat ca în fiecare zi, de fe­ri­cire.

Răzbunarea poartă lauri

„Moarte tuturor!”, pentru că au com­plotat împotriva lumii. S-au de­zis de viața pe care au primit-o din mîi­­nile zeilor. Iar acum cer so­co­tea­lă pen­tru darul ce le-a fost luat. 

Judecata are, astăzi, un singur rost. Să se verse toată fierea în capul unui om. Femeia, ea, Hecuba, să du­­că povara asta pînă la capăt. Nu e de ajuns că își vede copilele îngenun­chiate în fața aheilor. Trebuie să le vadă violate, tînjind după mă­tă­su­ri­le care le îmbrăcau trupurile. Să se căiască! Așa merită nenorocitele. Dar ele se scutură de vină și se dez­bra­că languros în zdrențe negre. Poar­­tă doliu după mama lor, căci ele știu deja care va fi soarta Hecubei. Știu și că lumea noastră, cea moder­nă, se va urca pe o motocicletă, ase­me­nea aheilor de pe scenă, și ne va pă­răsi pe toți. Cu toate astea, mai cred și că „vina e a bărbaților. Ei au adus năpasta”. Ele nu jelesc. Doar zbia­ră și se apucă de pîntece. Se roa­gă să rămînă veșnic fecioare, să nu dea naștere nici unui prunc. În orele astea de nebunie, se gîndesc să o omoa­re pe Hecuba. Doar așa ar scă­pa. Apoi s-ar mărita cu aheii și ar por­ni o nouă Troia.

Dar mai întîi, în­cear­că ceva mai nobil pentru ca­pe­te­le lor de regine. „Oare omului biruit, nu i se îngăduie să-și curme zilele? Ce ne împiedică să ne îndreptăm spre pieirea din ur­mă?”. Răz­bu­na­rea! Le răsună în urechi cu­vin­tele He­cubei. Cum le-a po­run­­cit ea să nu se lase niciodată, să nu ple­ce ca­pul, la fel cum face ea, chiar stă în­chi­să într-o cușcă și își plîn­ge co­piii morți. Pe fiica ei, Po­li­xe­na, a iu­­bit-o cel mai mult. I-a dat-o lui Odi­sseu, cu­­ce­ritorul zidurilor, să o omoa­­re, „să-i ia lumina ochilor”. Și oda­­tă cu ea, să piară și imaginea lumii noas­tre per­fecte.

Cei de sus aduc ruina

„Moarte zeilor!”, fiindcă au ui­tat să-și îndrepte ochii asupra pă­mîn­­tu­lui. S-au făcut că veghează de acolo de sus și au lăsat pe oameni să por­­neas­că războaie. De fapt, e vina lor!

Hecuba nu mai are salvare. Ea e so­cietatea cu care ne fălim. Au mă­ci­nat-o toate neajunsurile noastre, la fel cum pe femeia asta care se tîrăște pe scenă a omorît-o mîndria. Și-a tri­mis băiatul, pe Polydorus, la regele trac, Polymnestor, să-l scape de pră­­bușirea Troiei. De fapt, l-a îm­pins în ghearele leului. Tracul l-a u­cis și i-a zvîrlit trupul în mare. Cu cei doi copii întinși pe podea, fără su­­flare, Hecuba își dorește o aspră pe­­deapsă pentru ucigaș.

Îi omoară și ea co­piii și îi scoate ochii. Să fie precum ea, fără suflet și fără trup, o nă­lu­că pierdută în brațele a sute de ahei. Așa să își amintească mereu de ea, oricîte motociclete ar în­că­le­ca și oricît de departe ar mer­ge. Căci Hecuba a fost singura care a pră­bu­șit cetatea. Doar ea a reușit un ase­me­nea ma­sa­cru. Și asta, doar pentru că e femeie și pentru că a pu­tut năs­co­ci discordia între ai săi co­pii. Ce-ar fi fost da­că nu s-ar fi întors unul îm­potriva al­tu­ia? Ar fi dus o via­ță li­niș­tită, ca cea di­nainte, o lume de care Hecuba dă­dea semne că s-ar fi să­turat. Și-ar fi do­rit, poate, altceva, dar nu distru­ge­rea cetății ei iu­bi­te. Și-a răz­bu­nat copiii, s-a ier­­­tat pe sine și acum așteap­tă pe­deap­­sa. Știe cînd se întinde în moar­te că “nouă ne-a fost sortită rui­na încă din prima zi”.

Adriana ZĂVOI

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top