Secția 211

Nea Ion stă în Iași de cînd se ști­e. Are o căsuță simplă, o grădină mi­că, un Tico și o mătură cu o coa­dă lun­gă. Vecinii lui îi spun „Paz­ni­cul”. De fiecare dată cînd îl strigă ci­­neva a­șa îi crește inima, dar dinco­lo de o­chii săi blînzi nu vezi decît li­niș­te și pace. Pî­nă cînd se lasă seara. A­tunci, ri­du­ri­le de pe frunte se a­pa­să pînă la ni­­ve­lul ochilor și se duce lîn­gă poar­tă cu mătura în mînă. Aș­teap­tă. Pen­tru că e sîmbătă noapte și, mai mult ca în orice altă zi a să­ptă­mînii, mai­mu­țele ies pe stradă.

Se așază pe scaunul căptușit de lîn­­gă poartă și cască. Îl așteaptă o noa­­­pte lungă. Aruncă un ochi în stîn­ga, unde avea un minibuncăr fă­cut, cu frigider și televizor afară, ca să poa­tă sta mai comod. A venit într-o noa­pte și a găsit zece mai­mu­țoi a­dor­­miți pe locurile unde și-au mar­cat involuntar teritoriul. I-a dat foc. Gea­muri nu își mai permite de­mult să mai pună: nici termopanele nu re­zistă la impactul unei sticle pe ju­mă­tate pline cu bere. Tot ce se mai vede din drum, printre tăișurile sîr­mei ghim­­pate de pe vîrful gardului, e o ma­să de metal și scînduri bă­tu­te în lo­curile pe unde altă dată in­tra soarele.

Nea Ion are 40 de ani, dar părul alb ca zăpada. E al șaptelea an de cînd face pază în cartier. Are și ghi­ni­­on, stă la răscrucea celor mai mari cui­buri de maimuțe din oraș, dar se la­­udă că nu și-a greșit niciodată țin­ta. Bine, ar fi duminica aia cînd i-a ve­nit soacra în vizită. Dar care e vina lui dacă se aseamănă?

Cătălin HOPULELE