Cînd „Dăruiești și cîștigi”?

Nu mai avem timp, ne uităm în te­le­fonul mobil (de ultimă generație) pen­tru a nu-i observa pe cei din jur și a nu le mai citi gîndurile de pe chipuri. Cînd vine vorba de a da o mînă de ajutor, întotdeauna trebuie să ne plîngem că am fi într-o situație mai urîtă decît a altora. Ne pasă de cei­lalți cînd ne trage cineva de mînecă sau cînd vedem un material realizat de vreo televiziune. Gîngurim poveștile ce­­lor aflați în su­fe­rință doar cînd ve­dem inundațiile din Do­brogea cu Ce­li­ne Dion pe post de coloană so­no­ră.

Cred că avem în noi o reticență sau o teamă față de tot ce înseamnă a ajuta pe cel de lîngă noi, într-un mod necondiționat. Întindem mîna gîndindu-ne mai întîi la beneficiile pe care le-am putea avea. Primim un ajutor cu reticen­ță, punîndu-ne întrebarea „dar lui ce-i iese la faza asta?”.

Îl țin minte și acum pe Cristian Ta­­bără cum își chema poporul să do­ne­ze pe la emisiunea „Dăruiești și cîș­tigi”. Fie erau inundațiile, fie perioada dinaintea Crăciunului, atunci oa­menii păreau de o generozitate ieșită din co­mun, de spuneai că vor putea să re­clădească toată țara. Era un soi de spo­ială cu un puternic know how în spa­te.

Din păcate, îi lăsăm întotdeauna pe ceilalți să gîndească și să ne spună ce să facem. Nu se cheamă manipulare, ci doar o lene cruntă. Iar acum, compa­si­u­nea s-a instituționalizat și se manifes­tă numai la ore de maximă audiență. Uneori ne este frică să fim sinceri și să acționăm singuri, de aceea avem ne­voie de aceste „impulsuri” mediati­ce.

La urma urmei, viața bate filmul, deși preferăm să ne uităm din ce în ce mai des la film. Nu de alta, dar poți să de­rulezi mai repede, cînd nu-ți convine o scenă.

George GURESCU