Bani din gaură de covrig
1001 de chipuri 2 iunie 2010 Niciun comentariu la Bani din gaură de covrig 7„În viață trebuie să ai curaj”, îmi spune Florin cu ochii pironiți în ecranul telefonlui. Nu îi place să povestească despre trecut iar cînd vine vorba de viitor recunoaște că e „destul de incert”. A fost bugetar timp de 20 de ani și se învățase să aștepte fluturașul de la finalul fiecărei luni. „La început, m-am gîndit așa, într-o doară. Lucrurile începuseră să se înrăutățească la serviciu. Posturi desființate, disponibilizări și cîteva salarii compensatorii, toate astea m-au făcut să mă gîndesc că s-ar putea să iasă ceva bun pînă la urmă”.
Florin a început afacerea acum doi ani, cu o fabrică de pîine în pragul falimentului. A încercat împreună cu un prieten să salveze angajații și mașinăriile ruginite de la moartea care părea sigură. „Am investit foarte mulți bani. Am încercat să modernizez totul iar apoi mi-am dat seama că s-ar putea face mult mai mult.” Florin a schimbat planul rapid și pe lîngă pîini feliate a început să facă covrigi. „Și am făcut mulți, am închiriat un chioșc din ăsta și am văzut că merge. Am pus și niște covridogi, că tot e toate lumea înebunită după ei și gata. Am mai închiriat încă două, am pus unul și în Focșani, unul la Bacău și cam asta e tot.”
Fantoma de la bancă
Îmi spune rîzînd că oricine poate deveni antreprenor peste noapte. Vorbește mereu despre tărie de caracter, spunînd că totul se poate face dacă profiți de momentul potrivit, „bine, și dacă ai bani”, recunoaște în final. „Oricum ușor nu e și nici nu va fi vreodată. Nu știu cît va ține. Toți spun că afacerile cu produse de patiserie merg cel mai bine pe timp de criză. Cred că e important totuși să nu te lași amețit de toate astea.”
Florin nu pare să se fi schimbat. Asta îi spun cel mai des colegii bugetari cu care încă se mai întîlnește. „Unii regretă că nu au plecat și ei o dată cu mine. Niciodată însă nu e prea tîrziu. Ratele te urmăresc oriunde ai lucra. Recunosc, pe mine nu mă bîntuie încă. Încă nu”.
Bărbatul ajuns aproape de 50 de ani oftează rar. Îi pare rău doar că nu are timp destul să petreacă cu familia. „Nu prea ai cum să le împaci pe toate și de cele mai multe ori chestiile astea te prind, ajung să îți placă și să le dedici prea mult timp. La 70 de ani îmi va părea rău că nu am stat mai mult cu ei. Oricum soția și fiul meu lucrează deja cu mine.”
Dar Florin nu stă pe loc niciodată. Are și o mașină de înghețată, „una modernă și faină. E ca o jucărie.” Pentru el, covrigii au însemnat un nou început acolo unde nu părea să se mai poată face multe. „O casă, două mașini și o familie pusă mereu pe treabă. Dacă asta înseamnă să fii bogat, atunci sînt.”
Livia MOVILESCU
Adaugă un comentariu