Chiriaș în casa de nebuni
Povești fără timbru 2 iunie 2010 Niciun comentariu la Chiriaș în casa de nebuni 11Ionela a pierdut la amanet și ultimul inel al mamei sale. „Din asta trăim în ultima vreme. Ea nu mai merge la serviciu, iar eu nu pot lăsa școala de tot”, îmi spune fata de 21 de ani. A început să ia din aurul Domnicăi acum patru luni, cînd tatăl ei s-a internat la spital, la dezalcoolizare. „De cînd m-am născut eu, e a cincea oară cînd se duce acolo. Nu a rezolvat nimic, cînd iese se oprește prima dată aici la colțul blocului și bea pînă îl duc înapoi cu salvarea”, și își strînge palmele în poala fustei care stă să cadă de pe șolduri. E mică de statură, cu gîtul lung și subțire și un zîmbet stins în colțul gurii. Coșul pieptului se vede pînă și prin bluza maro, groasă, pe care o poartă. Îmi spune întruna că dac-ar fi avut altă soartă, chipul ei poate-ar fi dus-o departe.
A renunțat la liceu cînd avea 16 ani, ca să lucreze într-un restaurant, ca ajutor de bucătar. Au mutat-o dintr-un loc în altul, pînă cînd „am ajuns la un depozit de băuturi, să car lăzi, să descarc mașinile”. A stat mai bine de un an acolo, pînă cînd într-o dimineață nu s-a mai putut îndrepta de spate. „Mi-au zis că au plecat din loc trei vertebre și că trebuie să stau la pat”. Atunci și-a promis că va termina școala, va merge și la facultate, fie ce-o fi cu familia ei.
Răsplată pentru milă
Nu are ce vorbi cu mamă-sa, cu Domnica. E așa de cînd o știe. „Venea mereu beată, puțea de nu puteam să stau lîngă ea și mă bătea”. Odată, i-a rupt mîna și i-a spart capul cu o oală, „pentru că m-am dus și eu într-o seară la discotecă. Mi-a zis că așa-mi trebe dacă umblu cu tot felul de bărbați”. Apoi bătăile au devenit crîncene. A dat-o afară din casă de două ori, a împins-o pe scări și i-a tăiat părul de ciudă. „E bolnavă cu capul săraca. Am vrut să o duc la Socola, da’ mi-a fost milă de ea. N-o iubesc, nu o văd ca pe o mamă, dar ce să fac. Trebuie să trăim cu toții”.
Pînă nu demult o ajuta și fratele ei cu casa, dar a plecat în Spania și n-a mai dat nici un telefon. „De cinci ani nu am mai auzit de dînsu’. Un ban să trimită și el, că eu nu pot lucra, mama e nebună și tata e dus de tot”, lovește cu palma în masă. Nici lui nu i-a fost ușor acasă. Ionela își amintește că frate-su era mai „deștept” și fura uneori bani din geanta Domnicăi. Pînă într-o zi, cînd l-a văzut tatăl lui și aproape l-a omorît cu o bucată de lemn de la ușă. Atunci, a hotărît să plece de acasă, dar i-a promis fetei că „mă cheamă și pe mine dacă găsește demuncă, ceva de făcut”. Și dus a fost.
Pensia mamei nu îi ajunge decît pentru mîncare, iar asta atunci cînd tatăl nu trece pe acasă. „Ia toți banii, ne bate și apoi pleacă să bea. Și uite așa, o lună mă duc și stau cu copiii prin vecini, mai spăl pe jos, pe scara blocului, și ne descurcăm”.
Ce ascunde bunătatea
S-au mutat din apartamentul cu patru camere din Dacia în unul cu două în Zimbru, acum un an. „Nu puteam ține așa casă. Și ce să facem cu toate camerele? Eu dorm cu mama, ca să nu plece din casă singură, iar tata e mai mult pe afară”.
Iar de atunci, le merge tot mai rău. Săptămîna trecută au primit aviz că nu și-au plătit întreținerea de cînd au venit, a pierdut toate bijuteriile și mama parcă a amuțit cu totul. „Mai zicea și ea cîte ceva, ba să știi că mai și rîdeam cu ea. Cîteodată pare așa de normală…”. În tinerețe, Domnica era la fel ca acum. „Începea să urle din senin, să arunce cu farfurii și să îl înjure pe tata. Din cauza ei s-a apucat de băut, sau ce știu eu?” De la o vreme, însă, mama ei nu se mai ridică din pat, stă cu ochii numai la fereastră și mai plînge uneori prin somn. „Odată, a plecat de nebună din casă și am găsit-o pe stradă. A venit un vecin, a bătut la ușă și mi-a zis că era să dea o mașină peste ea”.
Ionela se încruntă de furie și devine serioasă. Îmi spune cu glas scăzut că a și lovit-o pe Domnica. „În sfînta zi de duminică ea s-o apucat să spele haine. Și le-o murdărit pe toate, că na, dacă e nebună nu știe ce face. Și așa m-am supărat că am luat-o de cap și am lovit-o peste față”. I-a părut rău mai apoi, dar „merită, că așa îmi face și ea”.
Adriana ZĂVOI
Adaugă un comentariu