Și totuși, unde este opoziția din România?

Activismul sindicalist din ulti­me­le luni nu trebuie să ne creeze iluzii: în ultimul deceniu sindicatele ro­­mânești au pierdut mult la capito­lul credibilitate din cauza cliente­lis­mului politic al majorității lideri­lor lor și – nu în ultimul rînd – din cauza implicării politice efective a unor personaje care, inițial, se lan­sa­­se­­ră pe platforma sindicală și în cele din urmă au ajuns parlamentari sau chiar miniștri.

Dar măcar sindicatele își fac trea­ba, cum pot ele – funcționînd pe prin­cipiul becului (mai multă căl­du­ră decît lumină), în acest caz mai mult zgomot decît avantaje pentru angajați. Sindicatele s-au trezit cît de cît din amorțire – chiar dacă e lim­pede că majoritatea an­ga­ja­ți­lor / pensionarilor/mamelor ieșiți / ie­și­te în stradă au făcut-o din disperare, nu din activism sindical.

Dar unde este opoziția, în aceas­tă țară? Ce s-a întîmplat, totuși, cu cei cărora o jumătate din populația României le-a arătat încrede­rea la ultimele alegeri? Dincolo de i­ronia uneori interesantă și de regulă fu­tilă a lui Victor Ponta și dincolo de talentul de a vorbi coerent fără a spune nimic al lui Crin Antonescu, ce are de propus opoziția din Ro­mâ­nia? Recent, acesta din urmă s-a oferit ca prim-ministru – în cazul în care președintele Băsescu va aduce PNL la guvernare. Precizare: este vorba despre acel PNL în care dl Morega era pînă mai ieri lider re­gio­nal „liberal” pe Oltenia. Rizibil. Este exact ca în bancul în care Bulă spune că ar putea-o îndrăgi pe soa­cră-sa – dacă ar veni niște ex­tra­te­reș­tri și ar transforma-o pe femeie într-un peș­tișor de acvariu.

În lipsa extra­te­reș­trilor, unde sînt programele alter­na­tive (sau guvernele alternative) și unde sînt dovezile ideatice ale pro­mi­siunii că țara ar putea fi guvernată și altfel decît o face guvernul Boc? Din păcate, ele nu-s. Și nu pentru că o cabală obscură i-ar împiedica pe li­derii opoziției să le livreze prin media – ci pentru că, foarte probabil, ei nu le au. Recent, o revistă economică (Săptămîna financiară, care nu e tocmai printre prietenii dlui Boc) a supus unei sumare anali­ze așa-zisele programe alternative ale PSD și PNL. Felicit pe cei care nu au citit analizele – poate doar ei să mai păstreze iluzii în actuala opo­zi­ție de mucava a dlor Ponta și Anto­nes­cu.

Pe scurt: dacă televiziunile nu s-ar îndura și nu i-ar mai invita în cîte o sea­ră pe sticlă pe distinșii lideri ai opoziției naționale, ai putea jura că România a ajuns acolo unde, fără îndoială, unele persoane din această țară chiar o doresc: la un sistem al unui singur partid, pe lîngă care even­­tual ­să mai scheaune, pentru de­cor, cîte un cățeluș sindical.

Cu așa lideri ai opoziției ca cei de acum, nu sîntem departe de acest penibil deznodămînt.

Adrian CIOROIANU