Excepția de la regulă?
Cap în cap 16 iunie 2010 Niciun comentariu la Excepția de la regulă? 0Ideea că la originea crizei economice a stat o conspirație, care reia și adaptează vechiul mit al conspirației la situația actuală, cunoaște diferite variante, de la cele universale pînă la declinarea acestora la nivel național sau regional. Vinovatul e mereu altul, dar vina lui rămîne mereu aceeași: atentatul împotriva interesului național.
O dovadă în plus o reprezintă și recentele alegeri parlamentare olandeze din 9 iunie care au adus extrema dreapta, cu Partidul pentru Libertate al islamofobului Geert Wilders, nu doar pe a treia poziție, ci în situația de a participa la guvernare. Iar în Flandra președintelui Consiliului European, Herman van Rompuy, în inima Europei deci votul extremist a ajuns la aproape 40%, deși doar 15 % dintre flamanzi sînt, conform sondajelor, de acord cu separarea de Valonia francofonă. Mai aproape de noi, la vest, extremismul maghiar a marcat cu Jobbik-ul un succes important la alegerile legislative din aprilie, iar extremiștii bulgari de la Ataka sau stabilizat la 10% doar pentru că Boiko Borisov, prim ministru după alegerile din iulie 2009 a preluat mesajul populist. Deci, Estul nu e deloc protejat în fața extremismului de toate felurile, și mai ales a neopopulismului conspiraționist. De unde, atunci, această perplexitate a unora față de creșterea extremismelor mai peste tot în Europa? Și, mai ales, de ce ar fi România excepția de la regulă?
În dezbaterea publică de la noi nu se practică analiza critică a crizei economice globale și a consecințelor sale sociale sau politice. O perdea de fum acoperă subiectul cauzei inițiale a crizei. Aproape nimic despre responsabilitatea capitalismului financiar sau despre taxarea băncilor, despre speculațiile asupra datoriei suverane a statelor și a euro, despre rolul agențiilor de cotație financiară. Nu, aici totul se reduce la rolul, după caz sau comentator, al democrat liberalilor (cu sau fără ajutorul pesediștilor cu care au împărțit guvernarea în 2009) sau al liberalilor care au susținut o creștere economică nesănătoasă, bazată pe consum, și au mărit în mod iresponsabil salariile și pensiile. Socialmente însă responsabilitatea aparține celor ce se află la guvernare. Pentru moment, pe termen scurt, tactica țapului ispășitor nu afectează reprezentanții opoziției parlamentare. Dar pe termen mediu și lung populismul, care penetrase partidele democratice de două cicluri electorale, poate renaște și își poate găsi votanții. Nu îi lipsește decît un lider adaptat momentului.
Cristian PÎRVULESCU
Adaugă un comentariu