Studiu intercultural
Șoc-șoc-groază! 16 iunie 2010 Niciun comentariu la Studiu intercultural 8În sala de lectură e liniște. Se aude doar foșnet de carte și un bip supărător la început, dar imperceptibil după vreo oră. „Așteaptă jumătate de oră sau chiar mai mult, apoi întoarce-te cu permisul”, repetă la intervale egale de timp și cu aceleași inflexiuni o bibliotecară tînără, cu buze roșii ca vinul și cu ochii lipiți de calculator.
Se numește licență și e inamicul numărul unu al verii.
Cititorii se întorc umili la mese, laptopuri, telefoane sau prieteni „de suferință” și numără minutele. E zăduf. Li se lipesc picioarele, transpiră la încheieturi, se conectează la Internet abia după vreo două ore de holbat pe geam. Pe vremea asta ar prefera să își lase spatele topit de soare, apoi presărat cu nisip. Dar nu se poate. Se numește licență și e inamicul numărul unu al verii.
„Uff, nu mai am cărți pentru capitolul ăsta. Ce dracu’ mă fac acum?”, întreabă cu disperare o studentă cu o pereche de cercei gălăgioși, pînă mai jos de umeri. Paula, colega ei îi admiră mai mult podoabele, grijile viitoarei absolvente i se par inutile. A mers cu ea doar ca să o mai lase să intre pe net. Bea multă apă și își strecoară capul printre crăpăturile de sticlă opacă, doar doar o vedea vreun student mai puțin concentrat pe lectură. Norocul îi surîde. La două mese distanță, trei studenți șușotesc într-o limbă străină. Să fie arabă sau ebraică. Paula e fascinată de pielea lor oacheșă, de buzele groase, de modul în care stau gîrboviți, încercînd să își ascundă șoaptele. Apoi se întorc toți trei către Paula. „Hello, miss, what’s your name?” (n.r.: Salut, domnișoară, cum te numești?) îndrăznește cel mai înalt dintre ei. Tînăra roșește, i-a mers de data asta. Își adună părul pe umărul drept și le răspunde. Din sală, deranjate, cîteva perechi de ochi se ridică din cărți. Îndrăznețul își face loc lîngă Paula. Urmează o serie de chicoteli, foșnituri, cei doi încearcă se furișează după geamul mat, apoi ridică capul ca niște iepuri și se ascund din nou.
Ceilalți prieteni tuciurii nu se lasă mai prejos. După cinci minute, cu o carte sub braț și vreo zece dinți albi ca neaua scoși la vedere, se așază lîngă alte două studente, la fel de dornice de studiu. Chicotelile continuă, murmurele la fel. Pînă și bibliotecara cea cu buze roșii se oprește din scanat cărți și permise. Se apropie de cele trei cupluri cu pași înfipți și le spune: „Înțeleg că vreți să vă cunoașteți mai bine. Asta nu se face în bibliotecă. Cei care vorbesc la telefon, merg, de obicei, la baie. Încercați acolo”.
Lina VDOVÎI
Adaugă un comentariu