Aproximativ 0 rezultate din 12 ani de căutari

Se făcea că dicționarele și enciclo­pediile erau cele mai populare cărți. Oamenii le frunzăreau frenetic, frec­ven­tau bibliotecile și căutau răs­pun­suri la întrebări aparent năucitoare. Is­toricii  și alți cercetători se bucurau de un mare respect, lucrările le erau a­preciate, pe de o parte, și pentru că nu erau accesibile oricui.

Doi băiețași au decis însă, într-o zi, că lumea trebuie simplificată, iar in­certitudinile neștiutorilor reduse la o operațiune simplă de tot, care să nu îi so­licite prea mult. Așa a luat ființă mo­torul pe care îl alimentăm zilnic cu ter­meni și noțiuni care se lovesc ca nu­ci­le de pereții capului nostru.

Invenția tinerilor le-a adus faimă și mulți bani, nu încape îndoială. Dar noi, muritorii de rînd, chiulangii, xerox-urile umane, repetenții la bi­o­lo­gie, chimie sau la oricare altă disciplină ce presupune toceală, noi am „beneficiat” în cea mai mare măsură. Pentru că nouă Google ne-a arătat tot, dar nu ne-a învățat nimic. Îi cu­noaș­tem apucăturile atît de bine, încît le ob­servăm de la o poștă, la alți mici sau mari copiatori. Carol I are o singu­ră istorie, spusă exact cu aceleași cu­vinte. La fel, povestea Turnului Eiffel rămîne aceeași, și culmea, fra­ze­­le se încheagă într-o ordine identi­că, la toți cei care s-au „documentat” pe acest subiect.

Toate astea erau extrem de a­mu­zante în generală, sau chiar în liceu. Nutrisem o adevărată pasiune pentru nenea Google, botezat și rebotezat în toate felurile. Îl vizitam în fiecare după-amiază, cu noi enigme și în­tre­­bări adunate în caiete. Acum aș vrea să nu fi fost chiar atît de generos cu mine, să nu îmi fi dat acele răspunsuri pe care le prețuiam mai mult decît explicațiile profesoarei.

Lina VDOVÎI