Bază de bucate
Pastila de după 6 octombrie 2010 Niciun comentariu la Bază de bucate 0Cînd și-a cumpărat primul telefon, mătușa mea s-a văzut pusă în fața unei responsabilități fără margini. „Achiziționarea” unei cartele de reîncărcare devenise un ritual lunar, apelurile pe care le primea de la cele cîteva nume din lista de contacte erau evenimente sadea, iar faptul că telefonul cît o cutie de pantofi îndeplinea și rolul de deșteptător era o binecuvîntare. Cînd a învățat să scrie „semeesuri”, tot procesul se transforma într-o corvoadă plăcută, asemănătoare pentru ea, probabil, cu scrisul cu penița din copilăria ei aproape uitată. Își așeza frumos ochelarii pe nas, depărta telefonul la distanța mîinii întinse, mijea ochii mici înconjurați de riduri subțiri și apăsa pe rînd butoanele cu arătătorul celeilalte mîini. Apoi se enerva strașnic atunci cînd cursorul clipea prea repede pe ecran și nu reușea să găsească litera dorită.
Cînd a plecat fiul ei de-acasă, ca să se școlească prin țări străine, s-a văzut nevoită să deschidă calculatorul și să învețe misterele poștei electronice. Comunicarea cu „puiul mamei” era singura utilitate a aparatului peste care se odihnea un mileu cîndva alb. „Poate-l strici!” se răstea ea la unchiul meu, de fiecare dată cînd acesta încerca să folosească computerul și pentru altceva, în special, pentru livescore.ro.
Noroc de vecina de la trei, tanti Ana, care, avînd cîțiva nepoți în grijă, era mult mai versată în ale Internetului, știa să găsească de la „vești despre Mădălina” pînă la remedii naturiste pentru durerea de spate și rețete sofisticate de pui cu sos de ananas. În scurt timp, mătușa mea a învățat să găsească și să gătească de toate, bucătăria ei a devenit terenul experimentelor culinare, reușite de cele mai multe ori. Fiecare vizită la ea era un prilej ca să ne uimească cu vreo capodoperă la ceaun, culminînd cu deserturi exotice și osanale aduse sursei sale de inspirație: internetul.
Totuși, o vizită neanunțată m-a făcut să-mi dau seama cît de „digitalizată” era lumea ei: cu ochii ațintiți spre ecran, înțepenită pe scaun, mătușa mea copia cu meticulozitate rețetele găsite pe Google într-un caiet gros și vechi, pe care-l păstra cu sfințenie într-un sertar din bucătărie. Era cea mai valoroasă bază de date pe care o avea.
Anastasia CONDRUC
Adaugă un comentariu