Caracterele se cioplesc în lemn

1001 de chipuri Niciun comentariu la Caracterele se cioplesc în lemn 1

„Concurenții sînt rugați să își ridice premiile de urgență. Haideți, haideți, ce asteptați? Si cei care mai do­resc tricouri să vină pe scenă. Dar ușor si nu vă îmbulziți”, îi îndeamnă un domn înalt pe toți paticipanții la cros, adunați în fața Palatului Cul­tu­­rii. Un val de copii mă împin­ge pî­nă în fața scenei unde domnul cu ja­che­ta albastră încerca să stă­pî­nea­scă masele dezlănțuite. „Aveți grijă do­mni­șoară, că  parcă’s nebuni oa­me­nii aștia”, mă avertizează o bă­trî­ni­că.

La oale ba, la bijuterii da

Într-un final, reușesc să ajung în fața unui cort alb, unde sînt expuse o puzderie de oale negre. Iar deasupra lor, o plăcuță  cu numele co­merciantului. Casc ochii. „Nu vă mi­­rați, am venit tocmai din Co­vas­na. Așa vin la fiecare tîrg, chiar dacă-i  atîta drum”, îmi explica tî­nă­rul blond ce poartă o cămașă tra­di­țio­na­lă din Ținutul Secuiesc. „Sînt oale speci­ale pentru sarmale din lut, le lucram manual din generație în generație. Aste oale n-ar trebui să lip­sea­scă din bucătăria unii gospodine, is ză­stre pentru măritat” și rîde. Îi mul­țu­mesc și îi spun că încă nu mi-a venit vremea.

Spre dreapta, o mul­ți­me de oa­meni se înghesuie în fața u­nei ta­ra­be. O femeie strigă, luptînd să a­jun­gă mai aproape: „Vreau și eu un colier de agatha”. Vînzătoarea, o tînără de vreo 20 de ani, e amabilă și în­cearcă să-i împace pe toti. „Ime­di­at, vă vine rindul si dumneavoastră”. Aș­tept să se elibere și văd pe ma­să vreo zece cutii de plastic cu fe­lu­rite pietre, de diverse culori. Îmi atrage atenția o piatră mov. „Este a­me­tist. Es­te considerată piatra puterii, a ba­ni­lor și a succesului”, îmi ex­pli­că, privindu-mă drept în ochi. Exact ce-mi trebuia. O cumpăr.

La capătul culoarului, în fața intrării în Palatul Culturii, departe de toată agitația, stau meșterii olari veterani. Unul dintre ei e și mesteșterul Gheorghe, sculptor de mai bine de 30 de ani. “Vin la fiecare tîrg de meșteșugari. E drept că acum, cu vremurile astea, nu prea mai cîstig nimic. Dar e o pasiu­ne”, îmi explică.

Oamenii, cioturi de neșlefuit

E un bătrînel vorbăreț, ce poartă o pălărie neagră și un palton crem. Îi pla­­ce să povestească despre tine­re­țe, dar și despre pictura cu care s-a cer­tat din cauza regimului. „Îmi im­pu­neau să pictez anumite lucruri pe sti­clă, dar mie nu-mi zice nimeni cum să-mi fac treaba, așa că am re­nun­țat”, îmi explică serios, în­drep­tînd arătătorul spre mine. De atunci, a rămas fidel doar sculpturii. Intr-un spa­țiu de un me­tru pe doi metri pă­trați, poți să vezi cinsprezece re­pre­zen­tări de ca­ra­c­tere. De pildă, un zbur­lit, un în­gîm­­fat. „Un ciot a stat în balcon un an de zile pîna mi-a ve­nit într-o zi o i­dee și l-am transfor­mat în în­gîm­fa­tul de-aici. Oa­me­nii sînt sursele me­le de inspirație”, îmi mărturisește ridicînd din umeri și îndreptîndu-și privirea spre o­pe­re­le sale. Stie însă, că nu poate șle­fui decît cioturi și nu oameni. Și asta îl întristează.

Roxana MĂCIUCĂ

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top