Visul imaginației

De cîte ori merg cu mașina spre Focșani, văd la un moment dat un ma­gazin second hand care arată trist, jal­nic, dar care te înveselește definitiv cu măreața firmă care îi atîrnă deasu­pra ușii: „Visul imaginației”. Este sintagma care-mi vine în minte cînd mai vine pe fluxul de știri cîte o propunere de reformare a presei semnată de Prigoană, Ghișe sau Olguța Vasi­les­cu.

Știți care e problema, pe lîngă gra­ma­tica precară în care își redactează ast­fel de propuneri, și pe lîngă reveriile cu un control polițienesc al co­men­tatorilor „internauți”sau pe lîngă do­rin­ța de a controla psihiatric toți zia­riștii? Ei bine, iată secretul acestor par­lamentari precari în toate cele: NU cred în ce propun. O fac la mișto. I-aș fi respectat dacă aș fi detectat măcar fap­tul că ei chiar cred în prostiile pe care le spun. Dar scriu proiecte de le­ge­ despre presă ca să apară în presă – Ioan Ghișe e un saltimbanc al studiourilor de televiziune, nimic din ce a spus vreodată nu poate fi luat în serios. Dar presa îl citează în continuare dintr-un masochism determinat de audiențe – cu cît ai mai mulți „deplasați” în platou, cu atît faci audiențe mai mari.

O neliniște legată de presă există totuși. Dar ea nu va putea fi vreodată ex­primată coerent de parlamentarii ci­tați mai sus. Circul lor nu lasă a­de­vă­ratele dezbateri să iasă la suprafață. în mod firesc oarecum, nu doar din cau­za crizei, presa alunecă de pe print în mediul online. Nu mai poți vinde un ziar imprimat pe hîrtie decît dacă îi atașezi DVD-uri sau cărți. Iar în mediul electronic publicitatea se vinde încă prost pentru că advertiserii români au rămas cu mintea în alte epoci ale publicității. Internetul nu este aproape deloc reglementat. Așa a apărut fenomenul „wikileaks” – publicarea unor documente care pun o nouă lumină asupra războiului din Afganistan și un scandal imens rezultat din asta. La noi, totul s-a manifestat timid prin scurgerea ste­no­gra­me­lor binecunoscute. Chiar și așa, dis­cuții despre noua etică a jurnalistului tre­buie făcută. Tot așa cum trebuie să ne întrebăm cum de apar în calitate de jur­naliști tot felul de oameni de aface­ri­ care fac lobby deschis pe unde a­pu­că.

Am dat doar două exemple de zone bune de dezbatere pentru vii­to­rul presei de aici și de aiurea. Credeți că vor înțelege vreodată Ghișe și ai lui astfel de finețuri? Nu, evident, dar nici nu se vor potoli, vor continua să in­toxice mediul de transmitere către dumneavoastră, consumatorii de pre­să, cu pseudo-discuții despre nimic. Vă propun să-i ignorăm pe clovni și să ne gîndim la adevăratele probleme ale presei de azi: libertate haotică, posibilități nesfîrșite de manipulare, dublate de o stare de grație, în care orice consumator poate particpa activ la confecționarea unei știri sau a unei opinii. E păcat de acest moment romantic al presei în transformare ca să ne mai pierdem timpul cu prostiile unora.

Costi ROGOZANU