Vedere din Piața Victoriei
Șah-mat 6 octombrie 2010 Niciun comentariu la Vedere din Piața Victoriei 0Piața Victoriei și-a schimbat menirea. Nu mai e intersecția aceea aglomerată din care pornesc cîteva mari bulevarde ale Bucureștiului, ci un regenerabil loc de bătălie, asfaltat, semaforizat, dotat cu gărdulețe și ministudiouri de televiziune. Se întîmplă ca de o lună încoace să locuiesc la vreo 10 minute de mers pe jos de acest punct zero al sindicalismului românesc. În ultimele săptămîni, mă trezesc cu celebrul îndemn „Ieși afară, javră ordinară”, cu „Jos Guvernul!”, cu fluierături și strigături tradiționale, transmise prin viu grai de bugetarii țării, întru primenirea vieții politice și creșterea salariilor.
Cînd în Piața Victoriei e miting, spațiul dintre blocurile negricioase primește ecourile revoltei cu detașare: de dimineață, majoritatea vecinilor mei de clasă socială mijlocie coboară preocupați din lift, se urcă în mașinile lor de clasă mijlocie și pleacă spre joburile lor solicitante, plătite mediocru spre bine. Ies greu din parcare, iar din parcare și mai greu înspre Bulevardul Titulescu: au zis iar la televizor că e miting și, cînd e miting, orașul devine și mai sufocant. Dacă întîrzie, șeful o să se uite cumva și poate își găsește un nou client pentru lista de disponibilizări de care se aude în firmă.
Peisaj cu sindicaliști relaxați
Mitingul începe pe la 10.00-11.00, în funcție de cum se strîng autocarele de prin țară și de cît de tare țipă liderii sindicali pentru a organiza „detașamentele”. Cei ajunși mai devreme pun fluierele, șepcuțele și pancartele deoparte și se relaxează la terase, își adună forțele cu un mic dejun sănătos și o cafea tare: trebuie să țipe tare de tot, altfel șefii din sindicat o să vadă și o să zică: „De ce te-am adus la București?! Urlă că ți-e foame!?”. Sindicaliștii de terasă par oameni veseli, aerul poluat al Capitalei pare să le priască. Doar cînd descind echipele televiziunilor de știri printre ei, oamenii scot fluturașele de salarii de prin buzunare, se aruncă spre camera de luat vederi, trag aer în piept și strigă că așa nu se mai poate: „Am rată de cinci milioane, cu ce plătesc?!”.
„Disperarea oamenilor”, pe sticlă
Se lucrează la structura de rezistență a Palatului Victoria, pe colțurile dinspre piață ale clădirii sînt mereu cocoțați muncitori cu veste fosforescente. Cînd protestul se aprinde, oamenii se opresc și se așază pe schele, dar se întorc repede la mistrie și la aparatul de sudură.
În partea opusă a pieței, înspre muzeul „Antipa”, moderatoarele, invitații permanenți și analiștii de ocazie se arată darnici: împart vorbe despre „disperarea oamenilor”, despre incapacitatea guvernanților de a rezolva problemele și, desigur, despre dictatura în care ne scufundăm. „Doamnelor și domnilor, am revenit în Piața Victoriei. Am auzit în pauză povești terifiante ale oamenilor pe care sărăcia i-a adunat aici”, spune prezentatoarea de la Realitatea TV și vocea i se înmoaie. La următoarea pauză o văd privind în gol, vizibil iritată, poate și plictisită, de prezența și vociferările unui manifestant de rînd. Cu siguranță, și omul respectiv avea să-i zică o „poveste terifiantă”, ocupa însă un spațiu publicitar oarecare și timpul prețios al doamnei. O să înceapă emisia, vocile vor redeveni însuflețite, președintele și premierul vor fi din nou de vină pentru toate cele ce au fost și sînt. Poate de data asta prinde în direct o cămașă ruptă, niște spray lacrimogen, sau măcar un gărduleț prăbușit.
Vlad ODOBESCU
Adaugă un comentariu