De ochii lumii

Traian Băsescu pare să fi luat pîi­nea de la gura opoziției prin re­tri­mi­terea Legii Pensiilor în Par­la­ment. Fiindcă s-ar putea spune că în ulti­mele zile opoziția a mizat în mod exagerat și nerealist pe varianta promulgării legii de către pre­șe­dinte și a posibilității declanșării procedurilor de suspendare a șefului statului. Acesta a recurs însă la un dribling prin care a depășit situația, fără a se pune rău, nici cu PDL-iștii care număraseră voturile inexistente din Parlament.

Manevra demon­strea­­ză că reflexele politice (sau mai de­gra­bă politicianiste) ale lui Tra­ian Bă­ses­cu nu s-au atenuat com­plet. Din păcate, motivul de care s-a legat președintele pentru a nu promulga le­gea (necesitatea di­fe­ren­țierii vîrs­tei de pensionare între bărbați și fe­mei) nu are le­gă­tu­ră nici cu o ade­vă­rată reformă a sis­te­­mului de pensii și nici cu moder­ni­­zarea României. Ar­gu­mentul său este o dovadă în plus de populism, în con­di­țiile în care, prac­tic vor­bind, pre­șe­dintele nu mai are nici o ne­voie de sim­patia electo­ra­tului.

La rîndul ei însă, opoziția de­mons­­trează, ca în multe alte ocazii, cum își poate consuma „gloanțele” pe ținte false. Tactica bazată pe iluzorii succese ale unor moțiuni de cenzură sau suspendări ale președintelui pare sortită eșecului.

Schim­ba­rea guvernului sau a pre­ședintelui în mij­locul mandatului ar putea avea sorți de izbîndă dacă me­canismele opo­ziției ar funcționa din plin în toate straturile sociale și în toate col­țu­rile țării, așa încît să an­tre­neze un cu­rent de opinie puternic și unitar (ceea ce nici n-ar fi atît de com­plicat avînd în vedere ne­mul­țu­mi­rile populației față de actuala gu­ver­nare). Cu alte cuvinte, ar fi ne­voie de mai multă substanță în acti­vi­­tatea opo­zi­ției. Deocamdată însă, ac­tele sale par mai degrabă ope­ra­țiu­ni de ope­re­tă, bazate pe interpre­tări și chicițe juridice, ba chiar și pe noroc.

La fel se întîmplă și cu liderii sin­dicali care, în ciuda drasticelor tă­ieri de pensii și salarii ale oamenilor, n-au reușit să închege pînă acum un protest serios și au părut mai degrabă că-și plimbă pe la Bu­cu­rești niște membrii de sindicat, în scopul de a-i mai descărca de năduf. Politica și activitatea sindicală din ultima vreme par făcute formal, de ochii lumi și pentru a servi cel mult subiecte emisiunilor de televiziune. Românii însă, nu mai asociază demult politica făcută la televizor cu realitatea și cu eventualele soluții pentru problemele lor.

Andrei MANOLESCU