Calendarul putian

Punctul pe VIP Niciun comentariu la Calendarul putian 2

Ce primește de ziua lui un bărbat de 58 de ani? De cele mai multe ori, un obiect de care nu mai are nevoie sau ceva de care încă nu are nevoie. Există însă și oameni norocoși. Fostul președinte al Rusiei, actualul premier Vladimir Putin a primit de ziua lui un calendar. Și aici nu este vorba despre nicio aluzie referitoare la pierderea memoriei odată cu înaintarea în vîrstă. Dimpotrivă, fetele de la o facultate de jurnalism au făcut un gest care să susțină imaginea de play­boy a liderului rus.

Două­spre­zece fete deștepte au vrut să arate că sînt și frumoase și au pozat aproape dezbrăcate pentru un calendar erotic, pe care să-l ofere premierului de ziua lui. Calendarul a fost făcut public chiar de ziua lui Putin, joi, pe 7 octombrie și a fost pus și pe piață, în zeci de mii de exemplare. Titlul calendarului: “Vă iu­bim, Vladimir Vladimirovici!” se odihnește pe prima pagină, între sînii unei studente conștiincioase. Lu­na Ianuarie, o domnișoară blon­dă vine cu mesajul: “toate femeile ar avea nevoie de un bărbat ca dumneavoastră”, iar Februarie îl întreabă direct dacă n-ar vrea să încerce și a treia oară. Mai spre sfîrșitul anului, mesajele devin din ce în ce mai “fierbinți” și fetele recunosc sincer că își iubesc premierul, iar Decembrie, puțin cam dezbrăcată pentru vremea rece, îi lasă lui Putin și un număr de telefon, ca să-l felicite perso­nal.

Chiar dacă autorul ideii și fotograful a declarat că au pozat gratuit, pentru că au “propriile lor opinii despre politică”, nu toți jurnaliștii s-au arătat încîntați de idee. Nici conducerea facultății nu a fost de acord cu această inițiativă, pentru că „a fost o lipsă de delicatețe din partea fetelor să se folosească de numele facultății”. Dar se pare că nu toate jurnalistele sînt fanele lui Vladimir Putin. În scurt timp, a apărut și o replică pentru calendarul erotic. Un alt grup de studente a realizat un calendar în care apar îmbrăcate în negru, avînd scotch lipit pe buze, în semn de protest față de politica autoritară a lui Putin. Fetele declară pe prima pagină că au „cîteva întrebări pentru Vladimir Vladimirovici”. A­ces­tea îl pun pe premier față în față cu situații la care ar găsi răspunsuri cu mai multă dificultate: „Cînd va fi următorul atentat terorist?”, „Ci­ne a omorît-o pe Anna Politkov­skaia?”, „Ce ziceți de libertatea întrunirilor?”. Spre deosebire de fe­tele din primul ca­lendar, cele din urmă au semnat.

Acum nu rămîne decît ca premierul să decidă care atitudine îi place mai mult.

Anastasia CONDRUC

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top