Bovary la webcam

Nabokov spunea că o carte se ci­te­ște cu șira spinării pentru că acolo te atinge fiorul lecturii, iar el îi rîde în nas pentru că de cînd se știe citește cu un bețișor de plastic. Pixelii îi dau doar dureri de cap și niciodată fiori.

Nu a citit niciodată cu laterna sub pătură pentru că trecuse de mult ora lui de culcare. Degetele lui nu au a­tins urmele altor mîini care au întors avide paginile îngălbenite ale unei cărți vechi. Nările lui nu au simțit ni­cio­dată mirosul de cerneală al căr­ților împrumutate de la bi­bli­o­te­că. Nici nu cred ca a așteptat vreodata cu nerăbdare să se destrame întuneri­cul și să reia povestea de unde a ră­mas. Nu s-a îndrăgostit de nici o Anna, nu a urît nici o Emma, nu s-a înfuriat pe vreun Julien. Nu a uitat nici o ma­re iubire închisă între filele cărții pe care firele de colb se împletesc cu a­mintiri. Nici n-ar putea să verse, ne­atent, cafeaua pe paginile cărții, pentru că display-ul trebuie protejat. Și nici nu are pretext să o întîlnească pe vecina de la doi, ca să-i înapoieze ro­manul. Acum e de ajuns un click cît să îi trimită un link.

Bătrînul Kafka i-ar intenta proces dacă ar ști că a băgat cartea în ba­ră ca să-și pună la status un citat din Tolstoi. Dar cel puțin nu mai în­doa­ie colțurile. Nici nu uită să re­tur­ne­ze cartea la timp. Duce în buzunar mai multe volume decît sunt pe rafturile bibliotecii locale. Le poartă mereu cu el, îndesate în fundul buzunarului de la jeanșii decolorați, pentru că a a­­u­­zit că cine are carte are parte. Și el a­re mii de cărți.

Ramona BALABAN