În trei exemplare

Încerc s-o termin de cînd eram mic. De prin clasa a zecea a liceului, cînd am împrumutat-o prima dată de la Biblioteca Județeană. Dar cum m-am pierdut printre străzi, orașe și prea adînc în harta Americii, peste-o să­ptămînă, cînd am returnat-o, nu tre­cusem decît de vreo 500 de kilometri și cîteva zeci de pagini.

Apoi, cîndva, la facultate, plim­bîndu-mă pe străzile Iașului, într-o li­brărie am găsit-o la 10 lei, în coșul de reduse. Și de-atunci vreo doi ani am purtat-o mereu cu mine, ca pe-o Bi­blie din care citeam de fiecare da­tă cînd întîrzia nașul să vină să-mi con­troleze portofelul sau biletul. Așa, între Pașcani și Iași, în accelera­te și personale fără viteză, am trecut de la Coasta de Est la cea de Vest a Ame­ricii și i-am cunoscut pe cei din ge­nerația beat, pe nebunul de Dean Moriarty și aventurosul Sal Paradise și-ale lor pățanii și petreceri în Chicago.

Dar pentru că oamenii-s oameni și trebuie să trăiască, într-o noapte mi s-a furat geanta în care aveam cartea și povestea s-a oprit undeva prin Mexic. Norocul meu că a urmat să pri­mesc iar cartea și mi-am putut ur­ma din nou călătoria, de data asta în en­gleză. Printre pagini pătate de ca­fea și suc de portocale am realizat că nu-i așa de greu pleci cu cîteva bancnote în portofel și puțin curaj înspre un capăt nevăzut al țării și, fără să-mi dau seama, m-am îndrăgostit iremedi­abil de drum.

Și așa mi-am promis că nici n-am să termin povestea decît parcurgînd-o în cabine de tiruri sau în dreapta ne­cu­noscuților de la volanul vreunei ma­șini străine. Și, poate cînd voi fi a­du­nat toți kilometrii parcurși de Kerouac, voi da și ultima pagină a cărții.

Ioan STOLERU