Ar vrea o minune

Că Adrian Minune are „valoare” nu mai este un secret pentru nimeni. Că are deschis un dosar pentru tentativă de omor, asta da resursă pentru ta­bloi­de și talk-show-uri de divertisment. Click scria joi, 21 octombrie, că „cei mai iubiți maneliști au fost căutați ieri dimineață prin toată capitala de mascații bucureșteni”. Nu știm dacă sînt cei mai iubiți, dar cu siguranță sînt cei mai căutați la ora actuală.

Suspectat că a depus mărtu­­rie min­­cinoasă în cazul înjunghierii unui jan­­darm și că l-ar favoriza pe fiul lui Nu­țu Cămătaru, principalul suspect, Adi de Vito pare să fi primit o lo­vi­tu­ră mare în creștet și să sufere de amne­zie. Ca într-un fel de joc „uite măr­tu­ria, nu-i mărturia”, cîntărețul a de­cla­rat inițial pentru știrile Pro TV că „am fost acolo (n.r.: Poliția Capi­talei) și atît, nu am scris nimic. Nu am dis­cutat des­pre scandal în calitate de mar­tor. Nu am fost citat, am avut doar treabă”.

Go­lul din memoria cîntă­re­țu­lui es­te atît de mare încît a afirmat, tot pentru Pro TV, că în seara în care a avut loc in­cidentul, el nu a fost la lo­cul faptei. Ci­că ar fi auzit din ziare des­pre asta. Ul­te­rior, la emisiunea lui Mă­dălin Io­nes­cu, „Drept la țintă”, el și-a schimbat declarația și a recu­nos­cut că a fost au­diat în acest caz. O fi pri­mit o altă lovitură după creștet și și-a a­mintit.

Aceeași atitudine a adopta­t-o și Florin Salam, „finul” lui Minune, audiat în același caz. El și-a scos scutul placid în apărare și, cu zîmbetul de petrecere care se plătește bine, a ieșit de la audieri. „M-au întrebat niște întrebări”, a răspuns el jurnaliștilor pre­­zenți la Parchet. Nici nu ne gîn­deam la altceva.

Șapte ani fără cele două vedete, pedeapsa care îi paște dacă ar fi găsiți vi­novați, ar fi ca șapte ani în Tibetul lui Brad Pitt. Cum spunea Minune în cadrul aceleiași emisiuni a lui Mă­dălin Io­nescu, „voi fără noi nu ați putea trăi, pen­tru că noi sîntem tot ce înseamnă mu­zică de calitate în Ro­mânia”.

Asta su­gera și Inna, dar, iată că n-a durat mult și a ajuns să se plictisească de ță­ri­șoară de cînd a dat de gustul „stră­inătățurilor”. Dar poate că nu e și ca­zul celor doi maneliști, atîta timp cît ei au „în stînga dolărei și la spate leii grei”.

Poate doar că „dușmanii le poartă pi­că” și vor să îi „sape”, dar, vorba cîn­tecului, ei „n-au valoarea lor”.

Cristina BABII