Pentru cine mai crede în îngeri
Pastila de după 2 noiembrie 2010 Niciun comentariu la Pentru cine mai crede în îngeri 0Mi-am zis mereu că lumea trebuie să se termine cu o poveste. Am deschis cartea neagră tremurînd și am citit cu nesaț, sorbind fiecare cuvînt ca și cum ar fi cu totul interzis să îndrăznesc să străbat cu privirea rîndurile în coloane cu litere puricite. Părea înterzis și profan, deși nimic nu-i mai smerit pe lumea asta decît vorbele bătrînului exilat de Nero, pe timpul persecuțiilor creștine.
Bătrînul vorbea despre o lume cu foc și pucioasă, despre călăreți înnegurați de ură, despre pedepse crunte din ceruri și din ape. Urmăream cu degetul pe foile subțiri și mă simțeam ca un copil în fața unei revelații. Cerul trebuia să se deschidă, ca în visul acela pe care l-am avut cînd eram mică, și noaptea avea să devină zi de atîta lumină. În mintea mea, lumea trebuia să se termine cu scîntei galbene din cer și cu coloane de suflete la rînd spre un verdict. Pe-atunci credeam că îngerii lui Botticelli sînt adevărați și că vor pluti cu bucle arămii pe cer, vor zîmbi galeș ori vor plînge amarnic și vor arăta celor săraci cu duhul pe unde să plutească spre lumină.
Povestea aceea mi-a plăcut mereu, păcat doar că-i pentru copii și pentru naivi. Sfîrșitul nu se va întîmpla în Ziua de Apoi și nu-i în noiembrie. Nu-i ca-n în filme, nu-i 3D sau transmis în direct de pe Realitatea TV. Și cu atît mai puțin în cărți negre cu coperte de carton pe care prea puțini le deschid. A fost acum ceva timp și încă nu și-a terminat valsul bizar. Se întîmplă pe stradă, cînd o mulțime de oameni trecuți de prima tinerețe într-un vălmășag de reguli vechi, prea vechi, așteaptă schimbări venite din cer cu privirea pierdută în gol. E o stigmă abia percepibilă, ca o matricolă cusută direct pe piele. Nu-i acolo de ieri, de alaltăieri și nu spune povești cu îngeri. Sfîrșitul se întîmplă acum, pe fereastră.
Alexandra PANAETE
Adaugă un comentariu