Diagnosticul perioadei: deficite de legitimitate
Cap în cap 2 noiembrie 2010 Niciun comentariu la Diagnosticul perioadei: deficite de legitimitate 1Confruntările, dezvăluirile, scandalurile, războiul total dintre putere și opoziție domină actualitatea noastră publică, așa cum au făcut-o pe tot parcursul anului 2010: polemici peste polemici, controverse provocate de politicile guvernamentale, voturi fraudate în Parlament, revărsări spre presă ale unor valuri de stenograme după convorbiri telefonice ale unor persoane publice, anchete, arestări, moțiuni de cenzură, mari proteste sindicale, acuzații virulente și iarăși confruntări, dezvăluiri, scandaluri.
Fiecare temă, fiecare episod, fiecare secvență furnizează materie bogată pentru analiză și – mai ales – pentru dispute. Concluziile cele mai frecvente ilustrează o înclinație mai veche, repornită cu elan în aceste vremuri „de criză”: aceea a defetismelor cu substrat „esențialist”, conform cărora tot ce se întîmplă n-ar fi decît rezultatul unor “tare” naționale („ăștia sîntem!”, „Așa-i la noi!”, „Românu’-i hoț, neserios” ș.a.m.d., cu toate variantele la modă).
Dincolo de comentariile de suprafață pe marginea actualității imediate și dincolo de asemenea fantasme etnicizante, există însă surse mai profunde ale acestor mari agitațiuni politice. Ele permit formularea unei diagnoze mai serioase și mai adevărate asupra perioadei pe care o traversăm. Sînt consecințe ale alegerilor prezidențiale de acum aproape un an; lucruri știute, poate că – doar – nu destul de atent interpretate.
Scurtă recapitulare, așadar. Pe 6 decembrie 2009 are loc al doilea tur de scrutin pentru șefia statului. Candidatul PSD, sprijinit în finală și de PNL, e anunțat cîștigător cu avans mic, în marja de eroare a sondajelor. A doua zi – ordine inversată: celălalt candidat, președintele în exercițiu, Traian Băsescu, susținut de PDL, e proclamat victorios, tot la foarte mică diferență, firește. Acuzațiile și probele de fraudă curg timp de cîteva zile, după care controlul lui Băsescu și al partidului său de guvernămînt asupra instituțiilor statului, inclusiv asupra celor electorale, și fragmentarea susținerii din interiorul PSD a lui Geoană, abandonat din interese diverse de către anumite facțiuni ale partidului, conduc spre acceptarea rezultatului. Situație – așadar – de dublu deficit de legitimitate: pe de o parte – fiindcă victoria „la mustață” indică practic un rezultat de egalitate; pe de alta – din cauza suspiciunii de fraudă.
Cursele foarte strînse nu sînt o raritate în istoria electoralismului. În atari conjuncturi, în democrațiile avansate, învingătorul trage consecințele și trece imediat la construirea unor formule de guvernare, fie efectiv „bi-partizane” (cum se spune în limbajul politic american), fie oferind concesii substanțiale perdantului, respectiv forțelor care l-au susținut și – implicit – celeilalte jumătăți a electoratului. Din păcate, la noi s-a întîmplat contrariul: cîștigătorul a ținut să-și consolideze cît mai autoritar posibil – autoritarist, chiar – puterea și a declanșat operațiunea de racolare a unor parlamentari social-democrați și liberali, astfel încît PDL să ajungă la o majoritate pe care fusese departe de a o obține la urne cu un an înainte, la parlamentarele de la finele lui 2008. După cum iarăși se știe, la această manevră imorală s-au raliat – regretabil – UDMR și celelalte minorități etnice reprezentate în Camera Deputaților. Drept urmare, la scurt timp după prezidențiale, am avut și o majoritate, respectiv un guvern cu deficit de legitimitate. Comportament concesiv, deschis compromisurilor cu opoziția? Dimpotrivă: la unison cu șeful statului, mers autoritar(ist) înainte, pe cont propriu. De unde tot restul: conflicte, moțiuni de cenzură etc. etc. etc.
Vasăzică, tot ce se întîmplă – și iată diagnosticul perioadei – decurge din brutalitatea cu care e gestionată o situație politică delicată, astfel încît deficitele de legitimitate ale guvernanților, în loc să se estompeze, au devenit mereu mai stridente…
Ion Bogdan LEFTER
Adaugă un comentariu